2,1K
Ioana Jenica Dumitru, primărița din Ștefănești, se află sub tratament strict, la indicațiile președintelui PMP Argeș, Cătălin Bulf. Acesta i-a oferit un tricou cu mesajul ,,Un măr pe zi, tratament împotriva corupției", iar primărița l-a și îmbrăcat și s-a înfățișat lumii în toată slendoarea sa.
Mărul pe care-l ține în mână cu siguranță este pentru tratarea propriilor afecțiuni încă necronicizate. Altfel, dacă era pentru ,,prietenii" din primărie și Consiliul Local, avea nevoie de câteva lăzi bune, ca să nu mai spunem că, în cazul celor aflați în ultimul stadiu de corupție, deja în metastaze, mărul din mâna primăriței ar putea genera cel mult o indigestie.