Începând de ieri, angajaţii de la Iluminat Public, serviciu din cadrul S.Ed.C Mioveni SRL, au demarat lucrările de montare a echipamentelor de iluminat festiv în oraş, în vederea pregătirii sărbătorilor de iarnă 2018 – 2019.
Întreg iluminatul festiv din oraşul Mioveni va fi aprins începutul lunii Decembrie, pentru a marca începerea sărbătorilor de iarna – cea mai frumoasa perioada din an.
Nici de această dată nu va lipsi tradiționalul Brad de Crăciun, care va fi montat pe platoul Casei de Cultură a Sindicatelor Dacia.
Anul trecut, Mioveniul a părut desprins dintr-o frumoasa poveste de iarna, iar anul acesta vom avea și câteva suprize.
Chiar ieri, colegii noștri au montat un element nou, o perdea luminoasa deasupra rondului din centrul civic, care va fi unul dintre principalele puncte de atracție.