De la începutul acestei luni, odată cu finalizarea licitației, o nouă firmă s-a angajat să continue lucrările la Sala Sporturilor din orașul Mioveni.
În prezent s-au finalizat amplasamentul și amenajarea șantierului, s-a igienizat zona, s-au realizat conexiunile la utilități pentru spațiile tehnice. După o pauză de aproape trei ani, forțată de prevederile juridice care prevăd stoparea construcției până la finalizarea litigiilor dintre administrația locală și firma care se angajase inițial să realizeze proiectul, în prezent conducerea Primăriei Mioveni anunță că lucrările s-au reluat, iar termenul de execuție este de 18 luni, în funcție de condițiile meteo.
Viitoarea Sală a Sporturilor Mioveni va putea găzdui meciuri de handbal, baschet, volei, tenis de câmp și competiții de gimnastică. Sala va avea trei corpuri. Corpul A, în care sunt zona competițională și tribunele va putea găzdui 2.500 de persoane, foaierul de la nivelul parterului va avea o suprafaţă de 158 mp, iar foaierul de la nivelul etajului, care va asigura fluxul evacuării persoanelor, 1.100 mp, grupuri sanitare, sistem de sonorizare, tabelă de scor electronică, sistem de iluminare pentru sală, sistem de canalizare, proiector TV, garderobe, vestiare, sală de forță, spaţii de recuperare (saună, bazin cu apă rece şi caldă, zonă de relaxare), cabinet medical, sala antidoping și spaţii complementare (comerţ, spaţii de protocol, alimentaţie publică și spaţii tehnice).
Corpul B va fi la nivelul parterului şi va avea o sală de bowling, iar la etaj – un club. Corpul C va adăposti centrala termică și spații tehnice. Amenajările exterioare vizează parcări, alei carosabile, spații verzi și împrejmuiri.