De câte ori primesc comunicate de presă de la Prefectura Argeș fac atac de panică. N-am făcut niciodată vreunul, dar cred că așa arată: întâi mă ia cu sudoare pe șira spinării, apoi sudoarea mi se răcește pe spate, în special pe șale, după care intru în panică, aoleu, dacă răcesc la ovare!? După care încep halucinațiile: mi se pare că aud mascații bătând în ușă, deși nu e decât popa cu botezul. Că de ce?! Păi hai să vă spun de ce, ca să înțelegeți și dumneavoastră prin ce trec de fiecare dată când, alături de comunicatul de presă primit ca să informăm populația despre un lucru sau altul, avem și următorul mesaj inclus:
,,Prezentul mesaj este confidențial și aparține Ministerului Afacerilor Interne. El se adresează numai persoanei menționate ca destinatar, precum și altor persoane autorizate să-l primească. În cazul în care nu sunteți destinatarul vizat, vă aducem la cunoștință că dezvăluirea, copierea, distribuirea sau inițierea unor acțiuni pe baza prezentei informații sunt strict interzise și atrag răspunderea juridică. Dacă ați primit acest mesaj dintr-o eroare, vă rugăm să ne anunțați imediat, ca răspuns la mesajul de față, și să-l ștergeți apoi din sistemul dumneavoastră. Apreciem și vă mulțumim pentru cooperare!"
Și-ncep să mă întreb așa:
-Dacă mesajul se adresează doar persoanei menționate ca destinatar, cum îmi dau eu seama dacă am primit mesajul din greșeală?
-Dacă mesajul este adresat nu doar ,,destinatarului" email-ului, ci și ,,altor persoane autorizate", de unde știu că eu, ca simplu cetățean, nu sunt autorizat din oficiu să primesc informații de interes public?
-Hai să presupunem că, dintr-o regretabilă eroare (ferească Dumnezeu și Măicuța Domnului să se întâmple!), acest mesaj ajunge la un cetățean oarecare, spre exemplu la Gheorghe care-o ține pe Niculina din capu' satului, ce informații strict confidențiale ajung la acesta? Spre exemplu, în ultimul comunicat remis de Prefectură, la pachet cu amenințările acționării în instanță, eram informați cu privire la cazurile de pestă porcină din Argeș și măsurile luate de către autorități. Probabil că MAI se teme ca cetățeanul să nu cumva să se… contamineze cu informație. Dacă acesta, informat fiind, Doamne ferește se destupă la ceacră și nu mai votează cu PSD?
-Sau poate că, cine știe, doamna Carmen Dan, șefa la MAI, femeie fiind, care se știe că femeile nu prea le au cu tehnologia, trimite din greșeală rețeta ei secretă cu zacuscă de ghebe nu doar doamnelor Dăncilă și Rovana, ci și pe emailul Tanței de la Glâmbocul de Sus. Vă dați seama că Tanța trebuie de urgență să distrugă mesajul și să uite pentru totdeauna rețeta!
În altă ordine de idei, măi nene Dragneo de la Prefectură, fii om serios și nu mai trimite prostiile astea la pachet cu comunicatele de presă, că e de-a dreptul jenant! Înțelegem că dorești să dai o mai mare greutate informației prețioase pe care o furnizezi, dar nu faci decât să umpli de ridicol și instituția Prefecturii și pe cea a… Ăăă… era să zic a MAI, dar pe asta deja a umplut-o de ridicol coana Carmen Dan…