Cea mai recentă sfidare s-a petrecut miercurea aceasta, la ședința de adoptare a bugetului județean pe anul 2019 – ”un buget al dezastrului”, cum l-a numit președintele PNL Argeș, Adrian Miuțescu – când liberalii s-au ridicat de pe scaune și au părăsit sala de plen.
Aceștia au refuzat, astfel, să gireze prin votul lor un buget în care deficitul este de 77 de milioane de RON, cheltuielile cu salariile de lux ale bugetarilor ating cifre astronomice, alocările pentru investiții abia ajung la 20%, iar asistența socială (nejustificată în multe cazuri) atinge 50% din cheltuieli.
Comportamentul președintelui CJ Argeș Dan Manu, secondat de vicepreședintele Ion Mânzână (un fel de Codrin Ștefănescu de Argeș), a fost sub orice critică la adresa consilierilor liberali, cei doi nepermițându-le liberalilor nici măcar să-și susțină punctul de vedere, arborând un comportament dictatorial, de proprietari de instituții, de stăpâni de plantanție!
Bugetul a fost alcătuit fără consultarea partidelor politice din opoziție, fără consultarea primarilor (primii care sunt direct interesați de existența unui buget echilibrat), fără consultarea directorilor instituțiilor aflate în finanțarea CJ Argeș, fără consultarea mass-media și fără consultarea societății civile (ONG-uri, oameni de afaceri, specialiști și cetățeni).
Ca și cum lipsa de transparență n-ar fi fost suficientă, cifrele publicate inițial pe site-ul CJ Argeș au fost ulterior modificate, așa încât consilierii județeni să primească informația că alte cifre sunt, de fapt, valabile, cifre la care ei nu au avut acces decât în ședințele pe comisii!
Adrian Miuțescu a declarat:
"Este un buget al al subdezvoltării, al sărăciei. 25 de milioane lei nu reprezintă o sumă acceptabilă pentru repararea drumurilor, este infimă. Nu pot accepta ca 80-90% din banii pentru Sănătate să se cheltuie numai pe salarii. Din iulie vor exista mari probleme de funcționare pentru Consiliul Județean și instituțiile subordonate, în special în Sănătate. Nu vor mai fi bani pentru funcționarea optimă și pentru asigurarea unor servicii acceptabile. În plus, modificarea cifrelor de la o zi la alta demonstrează că este un buget aproximativ. In mod foarte clar va genera rectificări bugetare multiple ce va duce la o nesiguranță a instituțiilor. Este fără precedent. După 30 de ani este prezentat în sfidarea și bătaia de joc a cetățenilor.”