,,Știm ce avem de făcut de aici înainte!” au fost auziți exclamând, pe holurile PSD, mai mulți lideri argeșeni pentru care încătușarea lui Liviu Dragnea a însemnat propria descătușare. Vorbim despre aceiași pesediști cu care, mai acum ceva vreme, nici out-of-record nu puteai discuta omenește.
I-am întrebat, în numeroase rânduri, neoficial: ,,De ce sunteți atât de lași? De ce tolerați toate acestea? Cum de puteți să veniți în fața oamenilor cu astfel de discursuri absolut imbecile și insultătoare?”, iar ei o dădeau înainte cu ,,Trăiască, Dragnea, președintele nostru! Trăiască programul de guvernare!”.
Astăzi, aceiași lideri ai PSD Argeș susțin că au înțeles lecția, dar imediat după această replică spun… ,,Dragnea este principalul vinovat!”. Vă dați seama ce și cât a înțeles fiecare dintre cei care, prin propria lașitate și obediență, au fost complici. Niște scuze sincere (chiar și ipocrite, dar jucate așa, mai credibil) ar fi fost mai ușor de tolerat. Dar nu, nu sunt capabili nici de asta. Umblă precum muștele fără cap, căutând fundul câștigător, iar cei care dau din coate să iasă în față ca salvatori ai social-democrației sunt tot cei a căror tăcere ,,s-a auzit” cel mai tare.
E amuzant să vezi cum, după atâția ani de supușenie, domni și domnițe susțin plini de aroganță că propria tărtăcuță a dat naștere primelor gânduri personale.