CS Dacia Mioveni 2012 a reușit să aducă o nouă premieră pentru sportul local, obținând primul titlu de Cupa României în sportul de echipă, la nivel de seniori.
Așa cum v-am informat, în comuna Horia, județul Constanța, a avut loc Cupa României la Oină pentru Senioare, unde au participat echipele CSM Progresul Băilești, Dacia Mioveni 2012, Energia Râmnicelu, CS Spicul Horia, SC Cronos Bârlad și CS Curcani.
Finala mare s-a jucat între echipele Dacia Mioveni 2012 și Energia Rîmnicelu, scorul final fiind de 7-0 pentru argeșence.
Este pentru prima dată când la Mioveni ajunge o cupă a României pentru sportul de echipă.
Următoarea participare a lotului de oină, antrenat de Filofteia Dumitru și coordonat de Dumitru Voiculescu, va fi la Campionatele Naționale de Oină în sală, de la Satu Mare ( 17-21 octombrie).
Declarații, Adrian Ștefan, președinte CS Dacia Mioveni 2012
Mă bucur și felicit, atât echipa, cât și antrenorii, pentru acest rezultat care aduce o nouă performanță în premieră pentru Mioveni. Oina, sportul nostru național, e reprezentată cu cinste de sportivele Daciei Mioveni, clubul nostru devenind, de la înființare și până în prezent, un nume de referință la nivel național. Vom continua să sprijinim secția de oină și așteptăm noi rezultate memorabile de la sportivele noastre.