Așa cum v-am informat, colegii noștri din SEdC Mioveni – Serviciului de Iluminat Public, au pus deja la punct primele detalii pentru sărbătorile de iarnă. Aranjamentul din acest an va fi unul special, cu multe elemente noi, diferite forme și modele de candelabre luminoase, cilindri, stele, perdele luminoase, medalioane colorate, figurine sub forma de fulgi de nea, figurine 3D cu simboluri ale sărbătorilor de iarna ce vor împânzi atât întreg orașul cât și cartierele, toate menite să ne introducă în atmosfera specifică, de sărbătoare.
Pe lângă bradul de Crăciun și iluminatul festiv, devenite deja tradiție, vor apărea noi surprize. De la 1 decembrie, vom da startul distracției pe gheață, aducând în Mioveni, pentru iubitorii sporturilor de iarnă un patinoar în aer liber!
În ajun de Sfântul Nicolae, pe 5 decembrie, se va aprinde bradul de Crăciun, moment care va marca și startul celei de-a patra ediții a ”Târgului de Crăciun” din Mioveni.
Sperăm că surprizele pregatite în acest an să îi încânte atât pe cei mici și nu numai.