După modelul local oferit de Partidul pentru Argeș și Muscel, un nou partid urmează să se înființeze. De data aceasta, unul de… comună: Alianța pentru Albeștii de Argeș. Inițiator este cetățeanul Gheorghe Manea, nemulțumit de prestația actualului primar. Încă nu știe dacă va fi el candidatul din partea formațiunii sau un altul, și mai… priceput, dar are o certitudine: ,,Comanda va fi la noi!".
,,Facem lansarea partidului, cu tot cu presă. Am depus actele și în 15 zile avem răspunsul. Este o alianță politică, unde invităm și pe fostul primar, și pe actualul primar, și pe toate persoanele care vor să facă parte din această alianță unde decizia trebuie să fie numai la noi! Pentru funcția de primar nu am decis niciun candidat, dar fiecare uliță și stradă va avea reprezentant, ca să nu ne vorbească nimeni pe șanț. Eu zic că scoatem 11 consilieri locali din 15. Nu depindem de centru, aducem fondurile care ni se cuvin și restul ne gospodărim cu ce avem." se hazardează cu declarațiile Gheorghe Manea.
Veți spune, probabil, că optimismul acestuia e alimentat de un potențial sprijin din partea vărului primar, fostul prefect Adrian Lazăr, însă Manea oftează:
,,Adrian Lazăr e vărul meu primar, dar politic nu ne-am înțeles niciodată. Am încercat să-l cooptez, dar știți cum sunt neamurile…" a declarat Manea, la Super TV.