559
S.C. Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni S.R.L. a demarat, prin personalul de specialitate, o serie de activităţi privind recondiţionarea mobilierului stradal de la nivelul întregului oraș.
Precizăm faptul că intervenţiile constau în completarea elementelor lipsă din componenţa obiectelor de mobilier, repararea celor deteriorate și vopsirea acestora.
Pe aceasta cale, venim cu rugămintea către dumneavoastră, cetățenii, sa păstrați în bune condiții bunurile de pe domeniul public, iar dacă surprindeți încălcări ale conduitei civice, vă rugăm să le aduceți imediat la cunoştinţa Poliţiei Locale Mioveni, la telefon 0348/445.855, pentru a lua măsurile necesare.