În timp ce PNL trece prin chinurile reformei, PSD este deja un partid reformat. Doamna ex-premier Viorica Dăncilă a lansat prima carte, ceea ce este un imens pas înainte în evoluția partidului: în sfârșit au început să scrie și pesediștii aflați în libertate! Chiar dacă nu scriu, politicienii argeșeni sunt ca niște cărți deschise. Ba chiar ar putea fi subiect de roman. Cum ar arăta cărțile în care ar putea fi personajul principal? Am făcut un mic exercițiu de imaginație și iată ce a ieșit!
,,De ce iubim femeile”, de Mircea Pesedescu
Este o carte despre (aproape) eternul feminin în lupta cu eternul masculin. Simona Bucura Oprescu, această Ioană D’Arc a PSD, a realizat rapid că, pentru a reuși într-o lume a bărbaților, trebuie să fii de trei ori mai bărbat doar ca să iei loc la aceeași masă cu ei, nu să stai în capul mesei. Și, totuși, de ce iubim femeile chiar dacă nu mai vor să stea la cratiță și să schimbe pamperși? ,,Pentru că cineva trebuie să mai și muncească!” spune eroina principală, la finalul cărții. Din sursele noastre, urmează și volumul al doilea, intinulat ,,Cine nu iubește femeile, le va iubi. Cu forța, dacă e nevoie!”.
,,Anna Stanenina”, de Lev Tolstoi
Considerat de William Faulkner cel mai bun roman al tuturor timpurilor, ,,Anna Stanenina” este povestea unei femei puternice, mistuită de dragostea pentru interesul public. Pasională și impulsivă, aceasta se zbate între dorința de a face ceva și renunțare, căci toate demersurile sale se lovesc de aceiași oameni care nu fac nimic, dar obțin totul. Anna ajunge, astfel, la un maestru de consiliere în carieră, care o convinge să nu se mai arunce în fața Săgeții Albastre, căci finalurile patetice nu sunt pentru ea.
,,Don Quijote de la Pitești”, de Miguel Enervantes
,,Don Quijote de la Pitești”, una dintre cele mai traduse opere, prezintă povestea unui cavaler care crede, în naivitatea sa, că poate schimba lumea. Numai că lumea nu vrea să se schimbe, lumea vrea doar să se vaite ca proasta și să ceară schimbare. După ce se luptă cu morile de vânt, Don Quijote constată că până și Sancho Panza s-a plictisit de lupta cu sistemul, așa că se așează să se odihnească puțin, până când lumea va avea chef de schimbare pe bune, nu doar de playback.
,,În căutarea tristului pierdut”, de Marcel Proust
,,În căutarea tristului pierdut” este o operă pe care, citind-o, vei pierde cu siguranță mult timp: are șapte volume! Romanul face referire la un personaj care, la rândul său, a consumat mult timp din viața unui oraș care ar fi putut arăta cu totul altfel. Din păcate, nu tristul a fost de vină, ci cei care l-au ales, atâtea mandate, să țină timpul în loc, ba chiar să-l dea înapoi. Așadar, dacă astăzi încă trăim la ani buni depărtare de civilizație, nu trebuie să ne mulțumim decât nouă.
Micul șpriț, de Antoine de Saint-Exupery
Iată o poveste înduioșătoare despre un mic prinț cu dragoste de șpriț și de distracție. Această pasiune l-a făcut să inventeze și să breveteze politica de șpriț și voie bună. Aparițiile sale meteorice au fost precum un șpriț de vară, iar disparițiile… previzibile precum apa tonică în gin. Din păcate, micul prinț a anunțat că se retrage din branșă pe planeta sa ospitalieră, unde face bani frumoși dar se și plictisește de moarte. Romanul are final deschis, așadar, nu se știe niciodată când va veni să tulbure din nou apele sau bateriile cu vin.
,,Noitreyi”, de Mircea Eliade
,,Noitreyi” este o poveste clasică de dragoste (de bani, funcții și putere), cu puțină acțiune de culise, cu răsturnări (și basculări) de situație, cu uneltiri discrete, dar intense. Găsești de toate în roman: pasiune, dragoste, ură, trădare și chiar și câteva procente rămase de la alegerile parlamentare. Mircea Eliade mărturisea în jurnalul său cum că ar fi vrut să pună cărții numele ,,Noipatru”, dar unul dintre personaje a fost dat afară din carte cu unanimitate de voturi.
,,Pe culmile disperării”, de Emil Ciolan
,,Pe culmile disperării” este jurnalul unui aspirant la politica mare. Încercările sale sunt sortite, rând pe rând, eșecului, pentru că politica pe care el o face este una ceva mai micuță. Personajul principal filosofează pe marginea vieții și, uneori, a morții, cea mai întâlnită replică fiind: ,,Să moară Veta, iar n-am ieșit deputat!”. Finalul, însă, este unul optimist, personajul principal declarând că nu va renunța la a visa, doar că va alege visuri ceva mai realiste, precum acela de a ajunge președinte la el, pe scara blocului.
,,Rarele speranțe”, de Charles Dickens
,,Marile speranțe” s-au transformat demult în ,,Rarele speranțe”, iar ,,Rarele speranțe”, mai apoi, au devenit ,,Vagile speranțe”, după care speranța a murit în lanul cu secară și gata. Chiar și așa, speranțele pot fi ținute o perioadă în comă indusă și apoi resuscitate. Va reuși, oare, personajul principal să se ridice la înălțimea așteptările. Vom vedea aceasta în volumul următor!
,,Război și tace”, de Lev Tolstoi
Un roman de forță, un roman care portretizează fidel imaginea unui lider cu mână de fier. Se comportă, chiar și pe timp de pace, ca și cum s-ar afla în război, doar că războiul său este un război rece, derulat pe silențios. Important este că, indiferent de războiul în care intră, câștigă, și nu se angrenează deloc în războaie ușurele. Personajul principal iartă, dar nu uită, doar că i se întâmplă deseori să uite că a iertat.
,,Roșu și galben”, de Stendhal
Acest roman urmărește destinul unui om aflat între două lumi, între două luntri, între trecut și viitor, balansând în permanență între regrete și lipsa lor, între înțelegere și ranchiună, între Yin și Yang, între ylang-ylang și jojoba. După caracterul său s-a inspirat și Tolkien atunci când a conturat personajul Golum din trilogia ,,Stăpânul inelelor”. Personajul principal este, cumva, un personaj colectiv, căci îi reprezintă, la nivel de simbol, pe toți cei care schimbă macazul când li se termină gazul.
