Compania Națională de Investiții va finanța, la Pitești, două noi obiective de investiții: stadionul de fotbal ,,Nicolae Dobrin” și un stadion de atletism modern – este anunțul pe care municipalitatea piteșteană l-a făcut săptămâna trecută. Acesta vine după ce oameni care activează în zona atletismului argeșean s-au opus intenției municipalității de a desființa pista de pe stadionul ,,Dobrin”, exprimându-și scepticismul că aceasta va mai fi realizată cel puțin la standardele și omologările actuale. E drept, scepticismul lor este îndreptățit dacă ținem cont de faptul că, nu mai departe de începutul acestui an, primarul Cristian Gentea declara că a rămas surprins să afle că stadionul ,,Nicolae Dobrin” nici nu fusese depus la CNI, așa cum afirmase public în campanie colegul de partid, fostul primar Cornel Ionică.
#Cum va arăta stadionul
Iată care sunt precizările pe care municipalitatea le-a făcut săptămâna trecută cu privire la acest subiect!
Stadionulul de fotbal ”Nicolae Dobrin” va fi un ,,stadion de categoria UEFA 4, pe care se vor putea desfășura inclusiv meciuri internaționale (Champions League, Europa League, Campionatele Europene)”. Acesta va avea o capacitate de 15.000 de spectatori, ,,suprafața terenului de joc mixtă (hibrid grass) și sistem de iluminare a fațadei prin tehnologie LED, care să permită iluminarea arhitectonică a stadionului în culorile echipei gazdă”. De asemenea, este prevăzut și ,,un muzeu al clubului cu spațiu pentru trofee și un magazin de prezentare al FC Argeș de 175 de mp”. Printre dotări se vor regăsi: sală de forță de minimum 500 mp, două săli pentru saună, sală de recuperare, cabinet medical, cabinet antidoping, tribune cu locuri individuale structurate pe sectoare și inele, locuri pentru spectatorii cu handicap locomotor și însoțitorii acestora, foaier de primire cu garderobe și puncte comerciale, sală de antrenament multifuncțională, spații dedicate mass-media, loje destinate VIP, spații de alimentație publică, săli de conferință, birouri etc.
#De ce stadion nou de atletism?
Stadionul nou de atletism va fi unul ,,ultramodern, omologat pentru competiții internaționale” spun reprezentanții municipalității. Acesta ,,va fi dotat cu instalație de nocturnă, echipament de pistă ultramodern (block – start, garduri, cronometraj electronic), pistă alergare standard, tribune pentru spectatori parțial acoperite, vestiare cu grupuri sanitare și duș, spațiu de depozitare, birouri etc. Pe lângă stadionul de atletism, în exteriorul stadionului de fotbal se va realiza încă o pistă de încălzire pentru sportivii care iau parte la competiții de atletism.”
Municipalitatea a argumentat și de ce își dorește ca stadionul de fotbal să fie separat de cel de atletism:
,,În primul rând există o uriașă oportunitate de finanțare prin bani atrași în municipiul Pitești de la Compania Națională de Investiții, bani care, dacă nu vor fi folosiți aici, vor fi direcționați spre alte orașe care doresc și așteaptă o asemenea posibilitate! Întreaga sumă de 30 de milioane de euro pentru construirea stadionului de fotbal reprezintă, deci, o finanțare din sursă externă, nerambursabilă, iar această investiție nu condiționează și nu exclude finanțarea altor proiecte importante pentru Pitești (sănătate, educație, infrastructură de orice tip). Singura cheltuială din bugetul local o reprezintă realizarea Studiului de fezabilitate al investiției. În al doilea rând, finanțarea de la Compania Națională de Investiții a unui stadion de fotbal ultramodern, european, aduce la pachet și finanțarea tot de la CNI a unui nou stadion de atletism, la standarde internaționale, cu tribune, cu vestiare și opt culoare circulare a câte 400 de m! Stadionul de atletism va fi construit în locul actualei piste de încălzire, va fi mult superior celui vechi, dotat ultramodern și omologat pentru competiții internaționale! Atleții vor beneficia, în plus, de pista de încălzire ce va fi construită în imediata vecinătate, între stadionul de atletism și cel de fotbal. Nu vrem să oprim ani de zile competițiile de atletism, lucru care s-ar întâmpla dacă stadionul de fotbal și stadionul de atletism ar fi în același proiect! Președintele Federației Române de Atletism, Florian Florea, prezent la Pitești în luna februarie, alături de Președintele Asociației Județene de Atletism, Liliana Mihăilescu, la discuțiile de informare și analiză privind finanțările Companiei Naționale de Investiții, s-au declarat de acord cu construcția a două stadioane diferite, apreciind că soluțiile prezentate ajută atletismul. (…) Suntem în 2021 și nu putem să rămânem la modelul anilor 1990, un model sovietic de sală de sporturi, cu fotbal și pistă de atletism pentru activități de masă, ci pentru că ne dorim unul în stil englezesc, cu publicul aproape de teren! Spectacolul fotbalistic este impresionant atunci când tribunele sunt lângă dreptunghiul verde și empatia jucători – spectatori este completă.”
#,,Regretatul Dobin a câștigat de două ori titlul național pe acest stadion cu pistă de atletism”
Gheorghe Georgescu este profesor de educație fizică din 1986 și activează încă de la începutut repartiției guvernamentale în atletism. Cum s-ar spune, o viață de om. La acest moment este inspector în cadrul Inspectoratul Școlar Argeș. Georgescu a participat la ședința la care s-au aflat, față în față, reprezentanți ai municipalității și ai atletismului argeșean, întâlnirea fiind onorată de prezența președintelui Federației Române de Atletism. Susține că nu are nimic împotrivă să se realizeze o pistă de atletism la standarde europene alături, însă este sceptic că acest lucru s-ar putea întâmpla prea curând.
,,Dintotdeauna în Pitești au fost stadioane cu piste de atletism, și în Ștrand, pista cu zgură care a găzduit competiții internaționale majore, campionate balcanice. În 1979 s-a amenajat pista de la stadionul municipal, actualmente ,,Nicolae Dobin”. Regretatul Dobin a câștigat de două ori titlul național pe acest stadion cu pistă de atletism. Faptul că nu se poate face performanță în fotbal decât pe stadion de fotbal este o glumă. Noi am conviețuit foarte bine cu fotbalul, nu știu de ce acum, de când s-a schimbat ce s-a schimbat pe acolo, s-au trezit unii că, vezi Doamne, ar putea câștiga Liga Campionilor dacă fac doar stadion de fotbal. De asta nu ieșim noi campioni… Peste tot în lume și în marile orașe sunt stadioane cu pistă de atletism, stadioanele olimpice. Altfel nu poți organiza campionate majore. La acest moment sunt în construcție în țară vreo șase piste de atletism. Buzăul își face teren cu pistă de atletism, chiar și Lugojul vrea să facă același lucru. Clujul are stadionul municipal cu pistă de atletism. În această vară se va organiza acolo un campionat european de atletism de seniori. Iașul, Mediașul, Constanța, multe orașe au astfel de stadioane cu piste de atletism.” ne-a declarat profesorul piteștean.
Profesorul Gheorghe Georgescu susține că nu are nimic împotriva realizării unei noi piste omologate, doar că aceasta trebuie să se facă cu prioritate, înante de a fi desființată cea actuală.
,,Dacă dumnealor fac pe amplasamentul acestui stadion mic un stadion de atletism omologat, cu opt culoare, cu toate dotările, cu tribune cu număr de locuri adecvat, nu avem nimic împotrivă, dar mai întâi să facă terenul de atletism. Nu pentru că ținem noi neapărat, cu toate că ținem, dar legea nu permite altfel. Aceasta spune clar că atunci când vrei să desființezi o bază sportivă, trebuie mai întâi să faci alta. Nu știu dacă terenul de încălzire permite realizarea unui teren de atletism care să fie omologat, pentru asta trebuie consultată Federația. Zona e cam micuță. Stadionul de încălzire are doar patru culoare, noi avem nevoie de opt, și mai e nevoie și de loc de tribune, plus vestiare, plus spații antidoping. Poate doar să se extindă peste celălalt teren de fotbal, doar că dincolo e cimitirul, iar la cimitir nu prea poți să te duci peste cei plecați în lumea cealaltă. Sau poate se schimbă geometria și se duc înspre parcare. Probabil că se pot găsi soluții dacă ei chiar au vorbit serios că vor să desființeze actuala pistă. Oricum, chiar domnul Gentea a spus că nu se va face altfel decât pista prima și apoi stadionul.” ne-a mai declarat inspectorul Georgescu.