Aș spune că meciul de astăzi dintre Măgura Cisnădie și CS Dacia Mioveni a fost un antrenament de lux al Mioveniului, pentru meciul de mâine cu U Cluj. Dar, dacă nu a fost așa, rămâne doar un joc slab al Daciei, care, chiar dacă s-a ținut, cât de cât, de adversar, s-a văzut că nu are puterea echipei din Cisnădie și nici nu și-a bătut capul cu asta.
Meciul a debutat prost pentru Dacia, cu trei goluri încasate în două minute, până când Roxana Cîrjan a făcut 3-1. În minutul 12 Măgura s-a distanâat la 4 goluri, scor 8-4. Dacia a revenit până la două goluri diferență în minutul 17 (10-8) prin una dintre aruncările telefonate ale Katarinei Tanaskovic care a prins poarta. Pe fondul multor erori individuale, Dacia a terminat prima repriză cu 4 goluri handicap.
Repriza secundă a arătat mai bine pentru Dacia până în minutul 36, scor 19-17, după care Măgura a crescut ușor avantajul, punând scorul final pe tabelă, încă din minutul 54 ( 29-23).
Ultimele 6 minute au fost un festival de ratări și de erori de ambele părți, la Dacia Mioveni remarcându-se Diana Constantinescu, Geanina Nițu și Anca Onicaș.
Una peste alta a fost un meci anost, caracter accentuat de minune de comentatorul transmisiei FRH.
Măgura Cisnădie: Voicu, Tudor, Prodan – Tătar 9, Blazevic 9, Abed-Kader 4, Ianăși 2, Necula 2, Gjorgjijevska 1, Radojevic 1, Bardac 1, Predoi, Tamas. Antrenor: Alexandru Weber.
Dacia Mioveni: Popovic, Nanu, Rus – Cîrjan 7, Banciu 3, Toma 3, Tanaskovic 3, Boian 2, Andrei 2, Lipară 1, Onicaș 1, Tomescu 1, Porohniuc, Nițu, Constantinescu, Pîrvulescu. Antrenor: Gheorghe Covaciu.
Pentru Dacia Mioveni meciul de mâine de la ora 10,30 are o miză mare. Echipa lui Gheorghe Covaciu trebuie să facă față revirimentului arătat de clujence și experienței pe care echipa de sub poalele Feleacului a acumulat-o în evitarea retrogradării. Dacia trebuie să-și facă datoria și să o țină pe U Cluj cât mai în spate, ca să nu fie surprinsă de eventualitatea în care clujencele ar mai lua puncte de la echipe prietene. În clasament Dacia are 12 puncte, iar Clujul 5. Bineînțeles, Clujul nu a avut meci astăzi, așa cum adversara următoare a Daciei, SCM Craiova se odihnește mâine.
Rezultatele etapei 16
Astăzi Gloria Bistrița, echipa de la care Dacia a smuls 3 puncte, și Dunărea Brăila au snopit în bătaie CSM Galați și Activul Prahova Ploiești, contracandidatele Mioveniului la rămânere în Ligă.
- CS GLORIA 2018 BISTRIȚA-NĂSĂUD – CSM GALATI 32-23
- CS MINAUR BAIA MARE – HC ZALĂU 32-29 (17-15)
- CSM SLATINA – CS RAPID BUCUREȘTI 19-24 (6-11)
- CS MĂGURA CISNADIE – CS DACIA MIOVENI 2012 29-23 (17-12)
- SCM RÂMNICU VÂLCEA – SCM CRAIOVA 26-20 (13-11)
- HC DUNĂREA BRĂILA – CS ACTIV PRAHOVA PLOIESTI 32-24
- CSM BUCUREȘTI – SCM GLORIA BUZĂU ora 18,30
Etapa 17, marți 27 aprilie
- SCM CRAIOVA – STĂ
- CS DACIA MIOVENI 2012 – CSU CLUJ-NAPOCA
- HC ZALĂU – CS GLORIA 2018 BISTRIȚA-NĂSĂUD
- CSM GALATI – HC DUNĂREA BRĂILA
- CSM SLATINA – SCM RÂMNICU VÂLCEA
- SCM GLORIA BUZĂU – CS MĂGURA CISNADIE
- CS ACTIV PRAHOVA PLOIESTI – CSM BUCUREȘTI
- CS RAPID BUCUREȘTI – CS MINAUR BAIA MARE