Astăzi, Federația Română de Handbal a organizat alegerile pentru funcțiile de președinte, vicepreședinte, membrii Consiliului de Administrație, președinte al Comisiei de Apel, președinte al Comisiei de Cenzori, precum și pentru membrii Comisiei de Cenzori și ai Consiliului de Administrație al FRH.
Cu premise marcate de controverse intense pe marginea modului de organizare a scrutinului și tensiuni evidente între noii candidați și actuala conducere a FRH, momentul alegerilor a demonstrat fractura din lumea handbalului românesc. Fostele glorii ale handbalului românesc li s-au impus condiții aberante pentru discursuri și în final nu au fost primite în sală la aceste alegeri, iar acest fapt a supărat enorm lumea handbalului românesc.
Foto: Marii handbaliști, așteptând, în afara sălii de vot, rezultatele alegerilor
La alegerile pentru preşedinţia Federaţiei Române de Handbal şi-au depus dosarele patru candidaţi: Alexandru Dedu, Constantin Din, Maximilian Gavrilă şi Bogdan Voina. Practic, președintele cu două mandate al FRH, Constantin Dedu, a avut trei contracandidați.
Pentru funcția de vicepreședinte au candidat Steluța Luca și Sorin Dinu, iar pentru cele 15 locuri în Consiliul de Administrație au fost 38 candidați: Nurhan ALI, Gabriel ARMANU, Dan ARNĂUTU, Georgian BĂDUCU, Silviu BĂICEANU, Gheorghe BEJINARIU, Mihail BOCAN, Sorin BUHAȘI, Răzvan CABA, Alin CÂRLIGEANU, Ștefan CIUREA, Eugen COSMA, Adrian COSMAN, Liana COSTEA, Ioan DOBOȘI, Remus DRĂGĂNESCU, Daniel GEORGESCU, Petru GHERVAN, Horia IANCU, Viorel IRIMIE, Marian JOIȚA, Daniel KOTECZ, Veniamin LUPAN, Adrian MANOLE, Viorel MAZILU, Paul MIHĂILĂ, Victor MIHĂILESCU, Marius MAROCICO, Gheorghe NĂSTUREL, Aihan OMER, Vasile PAVEL, Cristian POTORA, Ionuț ROUĂ, Flaviu SÂSÂEAC, Rudi STĂNESCU, Gheorghe TADICI, Vasile VIMAN, Alexandru WEBER.
Din partea CS Dacia Mioveni 2012 a votat președintele, Toma Duței.
Alexandru Dedu: „În 8 ani am stat la primire. Sunt cel mai hoț, cel mai urât, cel mai gras… Asta au scris despre mine ziarele, asta e. N-am răspuns din respect pentru handbal. Pentru mine handbalul este viața mea!”.
Constantin Din: „Vreau să facem lucruri bune, să descentralizăm handbalul românesc. Timpul e prea scurt pentru a spune foarte multe”
Bogdan Voina: „Îmi amintesc de generația tatălui meu. Toți credeau în ei, oamenii au nevoie de încredere. Avem nevoie de o direcție bună”
Maximilian Gavrila: „Putem merge spre viitor sau spre dezastru. Dumneavoastră decideți. Gânditi-vă la ce va urma”.
Primul tur a trasat apăsat tușa turului 2. Din voturile celor 225 de electori prezenți, Constantin Din a obținut 95 de voturi, Alexandru Dedu 79 de voturi, Bogdan Voina 48 de voturi și Maximilian Gavrilă 1 vot. În turul doi au intrat primii doi clasați, dar soarta alegerilor era deja pecetluită, știindu-se clar unde vor merge voturile lui Bogdan Voina.
Candidatul victorios avea nevoie de 113 voturi din cele 225, dar a obținut o majoritate lejeră.
Numărătoarea finală a contorizat 223 de voturi validate, 2 anulate, CONSTANTIN DIN – 157, ALEXANDRU DEDU – 66.
Așadar, CONSTANTIN DIN (53 de ani) este noul președinte al FRH.
Constantin Din a absolvit Institutului Politehnic Bucureşti şi a fost arbitru internaţional IHF, arbitrând meciuri importante în ultimii 20 de ani, de la competițiile de nivel european, la Campionatele Mondiale şi Jocurile Olimpice. A arbitrat de două ori în Final Four-ul Champions League, alături de Sorin Dinu.