Peste un an de zile pe Argeș în jos, pe un mal frumos va fi început deja precampania precampaniei electorale a campaniei electorale 2024. Va curge din nou lapte și miere și vom călca din nou în minciuni politicianiste mai ceva ca în rahatul de câine pe care abia îl putem ocoli pe trotuarele Piteștiului dimineața când plecăm la muncă. Vom avea din nou stadion municipal de Champions League care în cel mai fericit caz la data alegerilor va fi în construcție, vom avea din nou spital municipal, probabil unul din cele 25 promise de Rafila până în 2026, vom avea din nou cel mai dăștept oraș dintre orașele smart și câte și mai câte de n-a văzut Parisul. Asemenea circului ambulant care se așeza pe vremuri în piețelor vechilor târguri, festivalul minciunilor, un adevărat Nevertrue altoit cu Unbelievable, va poposi din nou în urbea noastră și ne va prosti în față pe banii noștri. Vom auzi din nou nenumărate promisiuni, unele noi, proaspete, altele mai vechi, poștite de la o campanie la alta. Dintre cele vechi însă, trei sunt atât de vechi încât pot fi considerate deja adevărate moaște electorale. Ni se promit din cele mai vechi timpuri postdecembriste și ni se vor promite cu aceeși seninătate mincinoasă și în 2024. Iată-le:
Centura de Vest a Piteștiului ne este promisă încă din vremea Guvernului Năstase, aceasta fiind chiar aprobată la acea vreme într-o ședință a repectivului cabinet care a avut loc la Pitești. De atunci toți politicienii argeșeni ne promit că fac centura, iar mulți au devenit atât de convinși de asta încât se comportă ca atare.
Metroul ușor de suprafață Pitești-Mioveni, de fapt un tren ordinar numit pompos metrou, este o altă gogoașă electorală vânturată din timpuri istorice și de care vom auzi din nou peste doi ani, dacă nu chiar de la anul. Scoasă din centrele de reflecție privind prostirea cu talent a electoratului, ideea „metroului” s-a născut în era Nicolescu. Atât de viabilă este încât și acum, ca și atunci, transportul public Pitești – Mioveni se face tot cu maxi taxi sau cu piețarii.
Calea ferată Vâlcele – Rm. Vâlcea, al cărei „șantier” a fost redeschis tot de guvernarea Năstase prin prezența la fața locului a lui Însuși El, (ați ghicit e Bombonel!!), și a lui Miron Mitrea pe atunci Cocor la Transporturi, precum și a altor tovarăși din conducerea de partid și de stat, nea Nicu, nea Costică, etc. De ce trebuia reinaugurat în 2004 șantierul unui obiectiv care avea termen de intrare în exploatare 1990? De campanie electorală, d-aia! Și ca să rămână promisiune, veșnica ei pomenire!
Acestea sunt cele trei moaște care ne vor fi plimbate din nou prin fața votului în următoarea perioadă electorală. Și bineînțeles ni se va propune canonizarea lor administrativă prezentându-ni-se iminente studii de fezabilitate, prefazibilitate și… mai bine lipsă.