234
Atât ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, cât și purtătorul de cuvânt al CNAIR, Alin Șerbănescu, au declarat recent că în 15 decembrie lotul I Șelimbăr – Boița al A1 va fi deschis circulației. Este vorba despre lucrările demarate de către firma austriacă PORR care a finalizat cei peste 13 km din Lotul Șelimbăr – Boița, sau Sibiu Boița – cum mai este cunoscut acest tronson și a cerut ca recepția să se facă zilele următoare, scrie Adevărul.
De altfel, sunt singurii kilometri de autostradă inaugurați în acest an din proiectele de infrastructură rutieră aflate în derulare. Cele mai recente imagini (video) cu Lotul I au fost publicate pe YouTube de Radu Ignat, unul dintre cei care au supravegheat lucrărilor pe acest sector. Din acestea se observă vă tronsonul este asfaltat în întregime, marcat, au fost montate iluminatul și indicatoarele rutiere, iar acum se fac ultimele retușuri.
Ministrul Transporturilor a confirmat informația în cadrul ședinței Comisiilor de buget-finanțe reunite pentru dezbaterea proiectului de buget de stat pe 2023: „Lotul Sibiu-Boița va fi dat în circulație în cursul acestei săptămâni, după semnalele noastre, cu aproximativ șase luni mai devreme decât era termenul de finalizare, respectiv mai 2023”.
.