Chiar daca s-a incheiat, greva de la Dacia a marcat un inceput. Inceputul resindicalizarii in Romania. Exemplu dat tuturor romanilor care nu mai accepta sa munceasca pe doi lei in propria tara. Aceasta este opinia presedintelui PSD Mircea Geoana, sosit sambata aceasta la Pitesti, cu prilejul lansarii candidatilor PSD.
„Globalizarea nu trebuie sa fie o scuza pentru exploatare globala sau pentru lacomie globala”
„Greva de la Dacia este o premiera in Romania. Este prima mare greva dintr-o intreprindere privata detinuta de o corporatie trans-nationala. As numi-o prima greva din era globalizarii si a integrarii Romaniei in Uniunea Europeana. Si colegii mei socialisti din Parlamentul European au avut un punct de vedere foarte interesant si care suna la modul urmator: este clar ca, intr-un fel, Mioveniul, Argesul, Romania au profitat de globalizare si de aceea a venit Renault in cautarea de avantaje competitive si comparative, intr-o tara cu costuri de munca mai joase si cu o piata de desfacere interesanta. Intr-un fel, noi am fost cei care am castigat de pe urma globalizarii, pentru ca au plecat locuri de munca din Franta si au venit la noi. Pe de alta parte, globalizarea nu trebuie sa fie o scuza pentru exploatare globala sau pentru lacomie globala. Tocmai de aceea cred ca aceasta greva care s-a incheiat este un lucru bun: pe de o parte salariatii au reusit sa-si castige o parte dintre revendicari si nici productivitatea unei companii foarte importante nu a fost afectata. Trebuie sa ne asteptam in anii viitori la o emancipare a muncitorului roman, implicit a celui din firme private internationale. De aceea, singura formula pentru ca muncitorul roman sa ramana in tara sa – si este o criza de muncitori pe piata romaneasca – este ca impreuna cu sectorul privat sa gasim formule in care sa incurajam cresterile salariale, dar sa gasim si formule de scutiri fiscale. Cred ca semnalul dat de la Dacia este unul de resindicalizare in Romania, inclusiv in sectorul privat. Este un moment extrem de important si vreau sa felicit pe cei care au avut darzenia sa se lupte pentru drepturile lor”, este opinia presedintelui Geoana.