Nu mai putin de 30 de primarii din judetul Arges sunt in momentul de fata in ilegalitate din punct de vedere al transportului scolar, sustine Georgiu Gingaras, directorul Autoritatii Rutiere Romane Arges. Seful ARR sustine ca 60 de primarii din Arges trebuiau sa se prezinte la ARR pentru obtinerea licentelor pentru microbuzele scolare, dar si pentru atestarea soferilor acestora. Doar 30 s-au conformat.
„Fac din nou apel la primarii sa intre in legalitate. Nu vreau sa trecem la aplicarea de sanctiuni, dar daca nu se respecta prevederile legale nu avem ce face. Obtinerea licentelor costa vreo 1.600 de lei, pe cand amenda este de 15.000 de lei. In plus, nu este de joaca atunci cand vine vorba de siguranta copiilor. De asemenea, odata licentiate, microbuzele pot fi folosite de primarii si pentru alte activitati”, a spus Georgiu Gingaras.
Nu este prima data cand Georgiu Gingaras face un asemenea apel, dar se pare ca primarii nu ii dau ascultare. Primarii se plang ca nu dispun de fonduri pentru autorizarea microbuzelor, dar unii dintre ei au prins deja in buget sumele necesare. Pur si simplu edilii par sa aiba cu totul si cu totul alte preocupari, ca doar este an preelectoral, decat sa se conformeze cerintelor legii!