1,5K
Angajatii diviziei petrochimice Bradu apartinand de Combinatul Oltchim Ramnicu-Valcea au constatat ca a fost dezafectat sistemul de acces in societate pe baza de cartele magnetice, asta ca o prima masura de trimitere a lor, prin rotatie, in somaj tehnic. Ca urmare, a izbucnit un miting spontan, revolta fiind accentuata de zvonul ca 300 dintre cei 580 de angajati vor fi trimisi acasa si de faptul ca nimeni din conducere nu s-a prezentat pentru a le explica situatia. "Salariatii au hotarat ca daca nici joi nu vor putea intra la lucru, sa mearga la Ramnicu Valcea sa protesteze in fata intrarii Oltchim. Acum ne interesam cine ne poate asigura transportul, care va fi achitat din banii sindicatului", a declarat liderul sindical Marian Dumitru.
Pe de alta parte, si la Oltchim bantuie somajul. Astfel, potrivit unui comunicat al companiei, 1025 de angajati (inclusiv cei de la Bradu) vor fi trimisi in somaj tehnic pana la sfarsitul lunii august, deoarece Oltchim dispune doar de 30% din resursele necesare pentru functionare. "Pe durata suspendarii contactelor, salariatii beneficiaza de o indemnizatie de 80% din salariul de baza al fiecaruia, corespunzator locului de munca ocupat", se precizeaza in comunicat. Insa necazurile de la Valcea sunt mult mai mari, ba societatea ramasa sub tutela statului ar putea fi chiar inchisa din cauza unei amenzi de mediu in valoare de 14 milioane de euro si care, daca va fi trebui sa fie achitata, ar insemna executarea silita si, deci, falimentarea Oltchimului.