În ultimele 24 de ore structurile MAI au desfășurat o activitate intensă în ceea ce privește verificarea respectării măsurilor dispuse prin Ordonanța Militară nr. 2 din 21.03.2020.
Astfel, în cursul serii de ieri, începând cu ora 22:00, echipe mixte de polițiști, jandarmi și polițiști locali, au efectuat o acțiune pentru asigurarea unui climat optim de siguranță publică, în timpul căreia au fost verificate peste 450 de autovehicule și legitimate aproximativ 700 de persoane.
Au fost aplicate aproape 150 de sancțiuni contravenționale în cuantum de peste 200.000 de lei, pentru nerespectarea dispozițiilor art.5, alin.1, din Ordonanța mai sus menționată. De asemenea, au fost verificate 1641 persoane aflate în izolare.
Vă reamintim: Conform prevederilor Ordonanței militare nr. 2, în intervalul orar 6,00-22,00, se recomandă ca circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei să se efectueze numai pentru următoarele motive:
a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
b) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale;
c) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță; d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie; e) deplasări scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a oamenilor și nevoile animalelor de companie/domestice.
De asemenea, în intervalul orar 22.00-6.00, circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei este permisă numai pentru motivele prezentate anterior.
Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu, adeverința eliberată de angajator sau o declarație pe propria răspundere. Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.
Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/ gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura.
Totodată, conform prevederilor ordonanței militare nr. 2, persoanele izolate la domiciliu, ca măsură de prevenire a răspândirii COVID-19, care părăsesc locația în care acestea au fost plasate, fără aprobarea autorităților competente, sunt considerate persoane cu risc crescut de contagiozitate și sunt conduse de forțele de ordine publică și plasate în carantină instituționalizată, sub pază.
Persoanele carantinate, ca măsură de prevenire a răspândirii COVID-19, care părăsesc locația în care acestea au fost plasate, fără aprobarea autorităților competente, sunt carantinate pentru o nouă perioadă de 14 zile. Atenție, aceste măsuri nu exonerează persoanele de răspunderea contravențională sau penală!
Conform prevederilor legale, sancțiunile contravenționale sunt între 100-5.000 de lei – pentru persoanele fizice și între 1.000-70.000 de lei, pentru persoane juridice.
În ceea ce privește situația persoanelor afectate de COVID-19 prin măsuri de carantină sau izolare, Direcțiea de Sănătate Publică a transmis următoarele date aferente orei 09.00:
– persoane monitorizate de DSP, aflate în izolare la domiciliu: 5096 – persoane care au finalizat perioada de 14 zile de izolare: 587 – persoane aflate în carantină instituționalizată: 124