1,4K
In ultima vreme, o expresie des intalnita la actualii guvernanti a fost aceea ca „Romania a devenit o tara de asistati social”. Expresia nu este departe de adevar, daca ne gandim la puzderia de ajutoare de tot felul care se acorda, dar trebuie sa tinem cont de doua lucruri: de saracia crescanda de la noi din tara si de faptul ca in tari mult mai dezvoltate sistemele de ajutorare a populatiei sunt mai generoase decat la noi (cum ar fi in Danemarca sau Spania, ca sa dam doar doua exemple). Pentru a-si maximiza sansele in alegeri, politicienii au acordat fel de fel de drepturi, astfel incat acum s-a ajuns ca la tara, de exemplu, multi sa refuze munca. La ce bun sa dea cu sapa, cand vine ajutorul de la stat luna de luna? Am fost curiosi sa vedem cum a evoluat, statistic vorbind, situatia persoanelor beneficiare de ajutoare sociale de tot felul, asa ca am apelat la compararea a 3 ani: 2005, 2009 si 2011. 2005 pentru ca este primul an al noii puteri care si acum se afla la conducere, cu o intrerupere de doi ani cand a guvernat PNL ajutat de PSD in Parlament (dupa perioada in care PSD a fost acuzat ca a pus bazele sistemului de asistenta sociala care acum ar apasa atat de greu asupra bugetului si pe care guvernantii vor sa il modifice).
2005
Ultimele date statistice complete si coerente la nivelul judetului Arges le-am gasit pentru anul 2005. Primul al noii guvernarii PNL – PD (Alianta D.A.). In acea perioada, erau inregistrati in judetul Arges 11.148 de beneficiari de venit minim garantat, 198 de beneficiari de ajutoare de urgenta, 7.000 de parinti singuri care primeau sprijin pentru cresterea copiilor, nu mai putin de 19.196 de familii cu ambii soti care primeau sprijin pentru cresterea copilului (acest tip de ajutor se acorda persoanelor singure sau familiilor care au venituri mici) si 16.700 de persoane cu handicap.
2009
Ca urmare a unei initiative a fostului senator de Arges Dan Gabriel Popa, statul a instituit si trusourile pentru nou – nascuti (pe care actuala putere le-a eliminat anul trecut). In Arges au beneficiat in 2009 de trusouri, primul an al guvernarii PDL, 4.300 de familii. Numarul alocatiilor complementare pentru familii in vederea cresterii copiilor scazuse 13.511 iar cele monoparentale scazusera la 5.600. Intre timp s-a mai acordat si sprijin de 200 de euro la constituirea familiei (1.572 de beneficiari in Arges), iar 5.500 de familii argesene au beneficiat de ajutoare sociale. In ceea ce priveste beneficiarii de venit minim garantat, numarul acestora a scazut la 8.548. In schimb, numarul ajutoarelor de urgenta a ajuns la 469 iar cel al persoanelor cu handicap a urcat la 23.000.
2011
In ce situatie suntem acum? Datele arata ca in Arges sunt in plata 6.782 de ajutoare in contul venitului minim garantat. Scaderea este explicata, ca si in cazul altor categorii de ajutoare in domeniul asistentei sociale, pe de-o parte de anchetele sociale care au scos la iveala faptul ca unii au mintit in legatura cu veniturile lor, si pe de alta parte de criteriile noi de acordare a venitului minim (care au restrans accesul la acesta). Numarul ajutoarelor de urgenta a scazut la 208 iar numarul familiilor care primesc ajutor complementar (inclusiv cele monoparentale) pentru cresterea copilului a ajuns la circa 8.000. Numarul persoanelor cu handicap a ajuns la 27.444, din care 4.342 cu handicap grav. In tot judetul, circa 90.000 de persoane beneficiaza anual de ajutoare sub forma de alimente de la Uniunea Europeana.