Subprefectul Gheorghe Marin a depus la Prefectura declaratia sa de avere, odata cu preluarea functiei. Unul dintre oamenii de baza ai PSD din zona Campulung Muscel, Gheorghe Marin a lucrat in ultimii ani in special la Parlament.
Conform documentului, subprefectul are un teren la Leresti, 3 apartamente (din care 2 la Brasov si unul la Campulung Muscel), o casa la Ploiesti, dar si doua masini: un Trabant din 1980 (!) si un Volkswagen Bora din 2004.
Gheorghe Marin are un depozit bancar de 35.000 lei, dar fara datorii la banci.
Marin a avut un venit anual de aproape 48.000 lei in calitate de sef serviciu la Parlamentul Romaniei, in timp ce sotia a castigat doar aproape 9.000 lei pe an in calitate de arhivist de biserica, la care se adauga insa o pensie de circa 21.000 lei anual.
La aceste venituri se adauga si chiria de pe urma unui apartament din Brasov (circa 9.000 lei pe an).