Mariana Marinescu, directorul Agentiei pentru Plati si Inspectie Sociala Arges, a demarat o campanie de informare privind modificarea conditiilor de stabilire si acordare a ajutorului social si alocatiei pentru sustinerea familiei.
Scopul campaniei il reprezinta informarea autoritatilor publice locale cu privire la modificarile aduse in ceea ce priveste stabilirea si acordarea ajutorului social, alocatiei pentru sustinerea familiei precum si la noile prevederi referitoare la acordarea indemnizatiei lunare pentru cresterea copilului. in acest sens, la sediile agentiilor judetene pentru plati si inspectie sociala, vor fi organizate sesiuni de informare cu reprezentantii autoritatilor publice locale, prin prezentarea de materiale si documente suport, respectiv, mape de prezentare, pliante, etc.
Procedura de acordare a ajutoarelor sociale a fost simplificata, fiind stabilita o singura lista de bunuri care duce la excluderea solicitantilor de la acordarea de ajutor social.
Astfel, nu pot primi prestatii sociale cei care au, printre altele, urmatoarele bunuri : obiecte de arta, bijuterii si metalele pretioase de peste 100 de grame, obiecte de cristal si portelan de mare valoare, blanuri de valoare mare, obiecte de colectie.
De asemenea, beneficiarii de venit minim garantat, carora le-a fost suspendat dreptul la ajutor social pe motivul neachitarii impozitelor, nu mai au obligatia sa presteze activitati in folosul comunitatii.