1,9K
Utilajele au fost achizitionate cu bani europeni
In Sistemul Electronic de Achizitii Publice (SEAP), Primaria Barla a publicat anuntul de atribuire al contractului de achizitie de utilaje pentru infiintarea Serviciului Public de Intretinere Drumuri Comunale si Deszapezire. Este vorba despre cumpararea unui buldoexcavator pe pneuri si a unui autogreder care vor fi livrate de catre SC Euro Zone Com SRL Bucuresti, pentru un pret total de 946.000 RON (exclusiv TVA).
Pretul estimat a fost cu doar 221 RON mai mare decat acela care a fost licitat, firma din Bucuresti fiind singura participanta la procedura de licitatie restransa accelerata. Banii necesari sunt asigurati de catre Fondul European pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala in cadrul PNDR – Masura 322 – „Renovarea, dezvoltarea satelor, conservarea si imbunatatirea mostenirii rurale”. Infiintarea serviciului comunal de intretinere si deszapezire a drumurilor locale este doar o parte a unui amplu proiect cu finantare europeana, proiect care mai include canalizarea si epurarea apelor menajere uzate in satele Birla, Podisoru, Mozaceni Vale, alimentarea cu apa a satelor Birla, Podisoru, Mozaceni Vale, reabilitare, modernizare si dotare camin cultural, comuna Birla, sat Birla si centru de ingrijire copii tip after school si imprejmuire in sat Mozaceni-Vale.