Un nou Consiliu Judetean si-a inceput mandatul de 4 ani. In acest context, sunt de mentionat "performantele" obtinute de vechiul Consiliu vreme de patru ani.
Astfel, in perioada iunie 2008 – iunie 2012, Consiliul Judetean Arges s-a intrunit in 76 sedinte plenare, din care 48 sedinte ordinare si 28 sedinte extraordinare, adoptand 837 de hotarari ce au vizat diverse domenii de activitate.
In domeniul economic (buget – finante) au fost adoptate 148 hotarari, iar pe locul doi se afla hotararile de interes public si asocieri (77). Pe locul 3 sunt hotararile privind resursele umane (74).
Din cele 837 hotarari adoptate, 3 au fost atacate de fostul prefect Gheorghe Davidescu in exercitarea controlului de legalitate.
Acestea privesc organizarea unui referendum local, precum si derularea Programului „Primul ghiozdan” in judetul Arges.
Actiunile Institutiei Prefectului Judetului Arges au fost respinse in fond, actele administrative fiind mentinute ca legale si temeinice.