Una dintre marile probleme cu care se confrunta in prezent asociatiile de proprietari sunt rau-platnicii. Exista in multe asociatii familii care fie refuza, fie nu au de unde sa isi achite obligatiile catre furnizorii de utilitati. Asa se face ca intreaga asociatie figureaza cu debite la Apa Canal sau la Termo Calor, riscand sa fie debransata pentru neplata in solidar cu cei cativa rau-platnici. Foarte multi presedinti si administratori de asociatii se adreseaza Primariei in acest sens, solicitand sprijin pentru rezolvarea situatiei.
Proprietatea este sfanta…
O astfel de situatie este si cea de la asociatia Aripi 12 din Pitesti. Exista in aceasta doua persoane care nu isi achita facturile, acumuland datorii de 9.000 de lei care se aduna si in contul asociatiei. Conducerea asociatiei vrea acum sa gaseasca o modalitate de separare a celor doi rau-platnici de asociatie. „Suntem 60 de familii care suferim pentru doua persoane. Nu este normal. Trebuie gasite solutii pentru a-i debransa individual pe acestia, nu trebuie sa suporte si cei care platesc consecintele faptelor altora”, a spus Ion Paraschiv, presedintele asociatiei.
In aceeasi situatie sunt si multe alte imobile din Pitesti. Din pacate, doar facturarea individuala (in cazul termoficarii) poate functiona. Cum proprietatea este… sfanta si municipalitatea nu poate interveni in asociatii, singurele in masura cu adevarat sa rezolve problema sunt tot asociatiile, pe calea instantelor de judecata.
Procesele dureaza, sunt costisitoare, dar aceasta este singura solutie de a scapa, pe cat posibil, de rau-platnici sau macar de datoriile acestora prin executarea lor silita.