In contextul in care municipalitatea din Pitesti pregateste taxarea locurilor de parcare de la blocuri pentru locatari, au aparut si alte solicitari in acest sens din partea unor structuri profesionale de aceasta data. Este cazul persoanelor fizice autorizate care ar dori sa inchirieze locuri de parcare pe domeniul public, la fel cum procedeaza si firmele. Cornel Ionica, viceprimar al municipiului Pitesti, ne-a declarat ca o astfel de solicitare nu poate fi, deocamdata, aprobata.
„Am avut o tentativa de a permite inchirierea locurilor de parcare catre PFA-uri si nu a iesit prea bine. Nu exista un regulament in acest sens, nici nu cred ca vom avea foarte curand.
Deocamdata ne preocupa sa punem bine pe roate sistemul taxarii parcarilor la blocuri, acolo unde se doreste acest lucru, mentinand in acelasi timp si sistemul pentru firme. Pentru PFA-uri nu este cazul, cel putin nu acum”, ne-a declarat Cornel Ionica.
In aprilie se estimeaza ca va intra in vigoare la Pitesti sistemul de taxare a parcarilor de la blocuri, mizandu-se pe incasarea la bugetul local a peste 4 milioane de lei anual, la o taxa fixa de 100 de lei pe an pentru fiecare loc de parcare.