Primăria orașului Mioveni aduce la cunoștința tuturor operatorilor economici autorizați din punct de vedere al protecției mediului, aflați pe raza orașului, prevederile Ordinului nr. 1171/2018 privind aprobarea “Procedurii pentru aplicarea vizei anuale a autorizaţiei de mediu şi autorizaţiei integrate de mediu”, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 967 din 15/11/2018.
Autorizația de mediu nu mai are valabilitate prestabilită. Firmele trebuie să obțină anual o viză pentru a o prelungi!
Initial, autorizatia de mediu avea o valabilitate de 5 ani, iar autorizatia integrată de mediu 10 ani. Conform noilor precizari legislative, autorizația de mediu si autorizația integrată de mediu își păstrează valabilitatea pe toată perioada în care beneficiarii lor obțin viza anuală.
Astfel, în cazul în care dețineți autorizație de mediu/autorizație integrată de mediu nu mai este obligatorie solicitarea reautorizării și obținerea unei noi autorizații, fiind însă necesară vizarea anuală a autorizației existente.
Procedura de aplicare a vizei anuale se stabilete prin ordin al conducătorului autorității publice centrale pentru protecția mediului, în termen de 120 de zile de la data intrarii în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență. Precizăm că pentru derularea procedurii de aplicare a vizei anuale nu se percep taxe sau tarife.
Informații suplimentare puteți obține la sediul Agenției pentru Protecția Mediului Argeș din Strada Egalității, nr. 50A, sau de pe pagina de internet http://www.anpm.ro/documents/24337/34536293/Ordin+MM+1171_2018+Procedura+pt+aplicarea+vizei+anuale+a+autorizaţiei+de+mediu+şi+autorizaţiei+integrate+de+mediu.pdf/