Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) are dreptul să stabilească din oficiu impozitele, taxele și contribuțiile, însă asta urmează să se întâmple doar atunci când contribuabilii nu își declară singuri.
Procedura care a intrat deja în vigoare precizează că stabilirea din oficiu a impozitelor, taxelor și contribuțiilor se face în cadrul perioadei de prescripție și nu privește perioadele pentru care obligațiile fiscale au făcut obiectul unei inspecții fiscale. Cuantumul impozitelor, taxelor și contribuțiilor se stabilește sub rezerva verificării ulterioare.
În noua procedură de stabilire prin impunere din oficiu a obligațiilor de plată este menționat faptul că Fiscul este obligat să îi notifice, printr-o înștiințare, pe acei contribuabili care au depășit termenul legal de depunere a declarațiilor fiscale. Aceste înștiințări trebuie comunicate în termen de 15 zile de la expirarea termenului legal de depunere a declarațiilor fiscale.
Înainte de emiterea deciziilor de impunere din oficiu (stabilite fie prin procedura automată, fie pe baza analizei documentare), funcționarii de la Fisc trebuie să mai verifice încă o dată dacă acei contribuabili cărora urmează să le fie impuse de oficiu obligații fiscale nu și-au îndeplinit între timp obligațiile declarative pentru care au fost impuși din oficiu sau dacă nu cumva pentru acești contribuabili nu a intervenit una dintre situațiile scutite de procedura de impunere din oficiu (inactivitate fiscală, inspecție fiscală). Dacă a intervenit oricare dintre aceste situații, procedura de impunere din oficiu se întrerupe.