Situaţie parcă desprinsă din schiţele lui Caragiale, la Bradu! Primul act – primarul Florin Frătică pierde alegerile la numai câteva voturi de candidatul PSD, Dan Stroe.
Actul doi. În campania electorală, Stroe este acuzat că ar fi dat mită electorală chiar de oameni din propriul partid.
Actul trei. La numai trei săptămâni după ce a fost uns primar, Dan Stroe este reţinut pentru 24 de ore pentru dare de mită în formă continuată, plus mituirea unui consilier local pentru realizarea majorității la nivelul Consiliului Local Bradu. Este eliberat sub control judiciar.
Actul patru. Florin Frătică reuşeşte peformanţa de a fi ales viceprimar al localităţii! Astfel, fostul primar îi dă o lovitură de graţie proaspăt cercetatului primar.
Actul cinci. Care primar, din cauza problemelor cu justiţia, nu ar fi exclus să rămână cu mandatul suspendat, iar vicele Frătică să preia şi interimatul conducerii primăriei. Adică să ajungă din nou primar chiar şi aşa, interimar.
Final. Dar cum nici Florin Frătică nu este străin de problemele cu justiţia, atunci şansele ca localitatea să rămână fără ambii primari nu sunt deloc mici. Ceea ce, în definitiv, nu ar fi deloc rău…