Pentru că numărul de bugetari ar fi prea mare – peste un milion – Guvernul Cioloş analizează posibilitatea implementării principiului potrivit căruia, la fiecare doi angajați la stat care pleacă din sistem, să fie angajat unul singur. Este un principiu aplicat inclusiv de către Guvernul Boc şi care a dus, în multe dintre situaţii, la blocarea unor posturi importante, chiar vitale. Discuţia despre subţierea aparatului bugetar vine în contextul în care angajaţii din primării şi consilii judeţene ameninţă cu greva generală şi blocarea activităţii dacă nu vor primi salarii decente.
Costin Borc, vicepremier şi ministru al Economiei a apreciat că în acest moment la stat sunt prea mulţi angajaţi.
,Nu sunt un specialist în administrație publică, însă oamenii cu care ne întâlnim în discuții, experți în administrație, spun că, totuși, din punctul de vedere al administrației, față de alte țări nu o ducem foarte bine. Am propus (principiul "doi la unu" — n.r.) în Guvern în discuțiile pe legea salarizării. Este un principiu care este acceptat de colegi. Nu vreau să-mi arog această idee, pentru că este o idee pe care am văzut-o în Franța, era ideea de a diminua administrația într-un mod simplu și corect și a nu face niște valuri de disponibilizări. Fiecare doi funcționari care ies la pensie sau ies din sistem să fie înlocuiți prin unul." a declarat Borc, pentru Digi24.
Oficialul guvernamental a subliniat că, totuși, această măsură trebuie implementată cu mare atenție și nu trebuie să afecteze unele sectoare precum învățământul, sistemul sanitar, sistemul asistenței de stat sau sistemul de probațiune.