Regia Națională a Pădurilor, prin Direcția Silvică Argeș, anunță proprietarii de păduri din Mioveni asupra unei modificări legislative, care va fi pusă în aplicare prin Ocolul Silvic Pitești.
În condițiile legii și în baza normetivelor în domeniul protecției fondului forestier, Ocolul Silvic Pitești va prelua în pază suprafețele de pădure privată, atât a zonelor de pădure care au deja un contract de pază cu o altă structură silvică, cât și a suprafețelor pentru care proprietarii încă nu au un contract de pază.
Măsura a ca scop protejarea pădurilor, prevenirea defrișărilor și a furtului de material lemnos și se va aplica prin parcurgerea următorilor pași:
– Solicitare de pază trebuie depusă de proprietarul pădurii, însoțită de – Actul de proprietate al terenului, Schița terenului în format Stereo70, Actul de identitate al proprietarului.
– Limitele proprietății se stabilesc la fața locului, în baza documentelor. Dovada delimitării constă într-un act eliberat de un cadastrist și care conține coordonatele din schița cadastrală sau din planul parcelar avizat de ANCPI, întoicmit cu ocazia punerii în posesie.
– Cu ocazia preluării în pază a pădurii se vor identifica toate cioturile provenite din tăieri ilegale, acestea consemnându-se într-un act de control unde se va menționa și valoarea prejudiciului. Ulterior, în baza acestui act de control, se va putea încasa fondul de ameliorare, în baza unei formule de calcul a cuantumului prejudiciului. Fondul de ameliorare se încasează de la propietarul pădurii.
Detalii obtineti aici http://pitesti.rosilva.ro/rnp/contact__p_325.htm