1,5K
Anual, aproximativ 10.000 de femei sunt diagnosticate cu cancer de san avansat. Daca in tari care isi respecta cetatenii, operatia de extirpare a sanilor este urmata de una de reconstructie, in Romania abia acum, si in urma unor campanii mediatice sustinute (toata stima pentru Antena1 din acest punct de vedere!), se va intampla acest lucru. Inceputul este unul firav, ce-i drept. In prima instanta, Casa Nationala de Asigurari de Sanatate va deconta un numar mai mic de proteze mamare, urmand ca bugetul sa fie suplimentat pe parcurs.
,,De acum incolo, o femeie care din pacate a suferit o operatie si a trebui sa i se amputeze sanul va putea sa aiba parte gratuit de aceasta endoprotezare si sa micsoram – daca putem spune asa ceva – acea suferinta pe care o femeie a avut-o ca urmare a cancerului.” a declarat Eugen Nicolaescu, ministrul Sanatatii.
Operatia, mult mai complexa decat implantul cu silicon, dureaza intre 5 si 8 ore. Oncologul este cel care spune daca starea pacientei permite interventia. Teoretic, se poate face oricand dupa extirparea sanului.