Jurnalistul Mihai Alexandrescu, ales consilier local din partea PMP Argeş, a fost validat astăzi în mod oficial, alături de colegul Ilie Bărbulescu. Acesta a mulţumit public ,,echipei politice în care am intrat pentru efortul uriaş depus în campanie, colegilor/prietenilor mei din presă pentru încurajări şi pentru încrederea pe care mi-au arătat-o necondiţionat şi, desigur, trebuie să mulţumesc familiei” şi a promis că, începând din această noapte, va deschide paginile on-line a unui… Jurnal de consilier. Mihai Alexandrescu a fost ales în ,,Comisia pentru urbanism, amenajarea teritoriului şi arhitectură", în timp ce Ilie Bărbulescu face parte din ,,Comisia pentru învăţământ, cultură, sănătate, sport, muncă şi protecţie socială, familie şi protecţia copilului".
,,Voi începe, la noapte, să scriu un "Jurnal de consilier". În primă instanţă, mi se pare o variantă OK să vă fac cunoscută viziunea mea despre unele lucruri. Totodată, e una dintre modalităţile de a menţine vie interactivitatea. Participarea voastră, cu idei, la actul administrativ. Mai mult: într-un "jurnal" notăm, de obicei, detalii pe care, altfel, le uităm. Altminteri, ne găsim aici unii pe alţii ca să comunicăm despre Piteşti şi despre ce avem de făcut în oraşul nostru.” a scris Mihai Alexandrescu, pe pagina de socializare.