1,5K
Numarul casatoriilor incheiate si inregistrate in judetul Arges in luna iunie a anului in curs a fost de 356, de aproape doua ori mai mare decat in luna precedenta, conform ultimelor date furnizate de Directia de Statistica. Fata de luna mai a anului precedent, numarul casatoriilor a crescut de 2,4 ori (151 casatorii incheiate si inregistrate in luna iunie 2010). Pe de alta parte, prin hotarari judecatoresti definitive, in luna iunie a anului in curs au fost pronuntate 109 divorturi, cu patru mai multe (+3,8%) decat luna precedenta. Comparativ cu luna iunie 2010, numarul divorturilor pronuntate a fost mai mic cu 28 cazuri (-20,4%).
In acelasi interval de timp, natalitatea in Arges a crescut cu 7,9% fata de luna precedenta (467 nascuti-vii inregistrati fata de 433 nascuti-vii inregistrati in luna mai 2011). In aceeasi perioada, mortalitatea generala a scazut cu 8,4% (569 decese inregistrate fata de 621 decese inregistrate in luna mai 2011). Comparativ cu luna iunie 2010, numarul de nascuti-vii inregistrati a fost mai mic cu 13,7% (-74 nascuti-vii), iar numarul deceselor s-a diminuat 11,6% (-75 persoane decedate). A rezultat, asadar, un spor natural de plus 86 persoane fata de luna mai 2011. In luna iunie au fost inregistrate, din pacate, si 8 cazuri de mortalitate infantila, cu cinci cazuri mai mult decat in luna mai si de patru ori mai multi ca in aceeasi perioada a anului trecut.