Dând deoparte toată patima din jurul subiectului Pădurea Trivale și judecând la rece, istoria de până acum ne spune următoarele lucruri: 13 ani s-a lucrat, mai cu frâne, mai cu elan, la transformarea Pădurii Trivale în arie protejată. Consiliul Local Pitești a votat pentru arie protejată. În două-trei luni urma să se dea Hotărârea de Guvern în acest sens. Primarul Piteștiului, Cristian Gentea și majoritatea sa s-au răzgândit și, săptămâna trecută au renunțat la 13 ani de muncă pentru ca o parte din aria protejată să fie transformată în pădure parc. S-a spus că în pădure parc nu se poate retroceda, doar că tot istoria ne spune că Piteștiul a pierdut 110 miliarde din bani publici în urma unei executări silite (cazul Orentex), lucru care se poate întâmpla în continuare. Pădurea parc poate fi obiectul unei executări silite. Pe de altă parte, în aria protejată se poate retroceda, doar că nimeni nu va avea niciun interes să pună mâna pe pădure pentru că legea nu-i permite să construiească sau să taie nici măcar un copac, acordându-i, în schimb, o redevență simbolică. Acesta este, pe scurt, motivul pentru care nucleul dur al liberalilor din Consiliul Local – Mihai Coteț, Răzvan Șerbănoiu, Cătălina Dumitrașcu și Sorin Apostoliceanu – au susținut că primarul Piteștiului și majoritatea sa și-au asumat un risc imens: acela ca pădurea să rămână și în următorii ani, pe mâna samsarilor imobiliari.
,,Timp de cel puțin opt ani, nimic nu va mai fi protejat în Pădurea Trivale. Nenorocirea aceasta s-a votat în Consiliul Local Pitești”
,,Da, a fost un moment istoric, s-a scris o pagină neagră pentru Pădurea Trivale. Primarul Cristian Gentea și-a asumat un risc nepermis, acela de a lăsa pădurea Trivale la mâna samsarilor imobiliari. Din acest moment, pădurea rămâne în continuare liberă la retrocedări, iar în momentul în care va deveni pădure privată, și la construcții. Defapt s-a dorit ca pădurea Trivale să rămână exact cum e acum, la mâna samsarilor imobiliari, fără nicio protecție. Proiectul a pornit undeva în 2010 și timp de 13 ani au muncit treisprezece instituții și două ONG-uri pentru a întocmi documentația de declarare a Pădurii Trivale arie protejată. În luna iunie a acestui an, Ministerul Mediului ne comunică faptul că toate documentele sunt pregătite pentru inițierea Hotărârii de Guvern. Dintr-o dată, autoritatea locală, care de-a lungul timpului și-a dat aviz pozitiv, s-a răzgândit. Ce fel de autoritate serioasă este aceasta? Am fost surprins de declarația primarului și altor colegi care au spus că au votat în necunoștință de cauză. Este o declarație foarte gravă. Ne întrebăm, în celelalte patru mandate de consilier local ale domnului primar, câte proiecte au fost votate în necunoștință de cauză? Ce i-a determinat pe toți ceilalți să se răzgândească, la pachet? Și ei au votat în necunoștință de cauză tocmai acum, când proiectul e gata?” s-a întrebat consilierul local Mihai Coteț.
Un posibil răspuns l-a oferit colegul său, Răzvan Șerbănoiu. Potrivit acestuia, cât timp Pădurea Trivale nu va avea niciun regim – nici pădure parc, nici arie protejată, va rămâne în continuare la discreția samsarilor imobiliari și a retrocedărilor care au scris o istorie chiar neagră pentru Pădurea Trivale.
,,S-a muncit 13 ani, cu foarte multe piedici, pentrui ca Pădurea Trivale să fie declarată arie protejată. De la Ocolul Silvic și Primăria Pitești s-au smuls informații și documente cu forcepsul. Ca să faci acum pădure parc înseamnă că trebuie să iei munca de la capăt. Am întrebat la Ministerul Mediului și mi s-s spus că numai transferul pentru a se face padure parc durează 2-3 ani, după care alți cinci ani să primești toate avizele pe noile suprafețe. Opt ani minimum în care pădurea va rămâne în continuare așa! Domnul viceprimar Gelu Tofan ne-a confirmat clar că pe 175 ha din Pădurea Trivale sunt litigii, se așteaptă decizii judecătorești de retrocedare. O dată ce acest teren va ieși din proprietatea statului și va intra în proprietate privată, Codul Silvic spune foarte clar că ai voie să construiești orice, pe 5% din suprafață, maximum 200 mp amprenta la sol. În aria protejată nu ai voie să aduci utilități, așa cum vrea primăria, dar la ce îți trebuie energie electrică, apă? Poate pentru că, la un moment dat, acolo se va face o casă, un bloc, un hotel și va fi nevoie de utilități. Timp de cel puțin opt ani, nimic nu va mai fi protejat în Pădurea Trivale. Nenorocirea aceasta s-a votat în Consiliul Local Pitești.” a declarat Rărvan Șerbănoiu.
,,E aceeași administrație care a înstrăinat ultimul petec de pământ din Pitești, iar acum distruge un spațiu verde ca să ridice o creșă”
Chiar dacă se va ajunge la statutul de pădure parc înainte ca pe Trivale să mai pună mâna și alți proprietari care nu au avut niciodată terenuri aici, așa cum s-a întâmplat în alte nenumărate cazuri în ultimii 30 de ani, faptul că pădurea Trivale va deveni pădure parc nu oferă nicio protecție reală, mai spune omul de afaceri Mihai Coteț.
,,S-a tot pus accentul că, în cazul în care Pădurea Trivale va fi pădure parc, nu se vor mai face retrocedări. Din păcate, faptele ne dovedesc contrariul. Uitați-vă la ce se întâmplă în parcul IOR sau Herăstrău, din București, câte restaurante sunt acolo! Administrația locală de la Pitești nu e în măsură să protejeze în mod real pădurea. E aceeași administrație care a înstrăinat ultimul petec de pământ din Pitești, iar acum distruge un spațiu verde ca să ridice o creșă. În pădure parc se poate retroceda! Se uită ușor cazul ORENTEX, când 110 miliarde din banii piteștenilor s-au dat pentru că primăria nu și-a făcut treaba, nu a eliberat ani de zile o autorizație și a fost executată silit. Ați văzut vreo anchetă? Nu! S-au livrat 110 miliarde din bani publici și nimeni nu a zis nimic. Dacă mâine vine unul și-ți pune sechestru pe Pădurea Trivale, răspunde primarul Gentea? În pădurea arie protejată, în schimb, nimeni nu va mai avea interesul să obțină teren. Ce să facă cu câteva sute de lei de la stat, dacă nu va putea să ridice nici măcar un foișor sau să taie un copac? S-a spus că în arie protejată nu se poate intra. Minciuni! Legea spune că în arie protejată se numește un administrator ales prin concurs, deci pădurea nu mai e la mâna administrației locale. Acest administrator întocmește un regulament, împreună cu administrația locală, care stă la baza modului de funcționare a ariei potejate. Legea spune și realitatea ne arată că în ariile protejate se pot stabili alei, se poate circula pe jos sau cu bicicleta, se pot desfășura chiar și activități economice care nu afectează scopul ariei protejate.” a mai declarat omul de afaceri piteștean.
Autodenunț? Primăria Pitești face studii de fezabilitate pe terenuri care nu îi aparțin
Un alt aspect interesant îl constituie declarațiile făcute de către viceprimarul Gelu Tofan, declarații care sună, mai degrabă, a autodenunț, spune consilierul Răzvan Șerbănoiu. Practic, în toată perioada în care administrația publică locală făcea demersuri să împiedice declararea pădurii Private arie protejată, la Primăria Pitești să făceau studii de fezabilitate pe un teren pe care nu îl avea în proprietate și se mai depuneau și proiecte de atragere de fonduri europene, adică… ceva de noaptea minții, nu doar ilegal. ,,Ni s-a spus că s-a făcut un studiu de fezabilitate pe 160 de hectare. Ăsta e autodenunț! Cum poți să muncești la un studiu de fezabilitate pe un teren care nu este în proprietatea ta? Ni s-a spus că s-a depus un proiect european în 2021, dar e blocată finanțarea, ca și cum aceasta s-ar fi obținut, pentru că nu suntem proprietari. Cine, vreodată, acceptă un proiect depus pe o proprietate care nu îți aparține?!”
Mihai Coteț: ,,Nu ne oprim aici!”
Consilierul Mihai Coteț susține că va continua demersurile ca Pădurea Trivale să devină arie protejată: ,,Nu ne vom opri aici. Vom parcurge toate variantele legale pentru a continua vechiul proiect și în același timp vom strânge semnături din partea cetățenilor și vom cere un referndum prin care să spună dacă vor pădure parc sau arie protejată. Acest proiect este de o imensă importanță pentru piteșteni. Nu poți lua o asemenea decizie fără să îi consulți. Dacă primarul ar fi vorbit despre pădurea parc în campania electorală, aș fi spus că e un proiect asumat, piteștenii l-au votat, e corect. Dar îmi amintesc că primarul vorbea de arie protejată și după trei ani de mandat s-a răzgândit. A umplut sala de Consiliu Local cu angajați din primărie și deconcentrate ca să nu mai încapă și piteștenii care au protestat împotriva deciziei sale, și-a securizat votul cu majoritatea procurată și cu asta a tranșat și viitorul pădurii noastre.” a conchis Mihai Coteț.