Duminică, 17 ianuarie, de la ora 11.00, a fost programată prima dezbatere a bugetului orașului Mioveni pe 2016, cu locuitorii cartierului Cluceresa.
Au participat primarul Ion Georgescu, viceprimarul Aurel Costache, consilieri locali și un număr reprezentativ de locuitori din zonă.
În cadrul acestei dezbateri, primarul Ion Georgescu, viceprimarul Aurel Costache și consilierul sătesc ce reprezintă cartierul, Marian Babu le-a citit celor prezenţi proiectul de buget şi propunerile de investiţii publice pentru anul 2016.
Oamenii din sală s-au arătat mulțumiți de investiţile realizate anul trecut pentru comunitatea lor, dar şi de cele viitoare.
O prioritate a administraţiei de la Mioveni va rămâne alimentarea cu gaze a cartierului Clucereasa.
Administrația locală îndeamnă cetățenii să vină la aceste dezbateri deoarece doar asa își pot spune doleanțele legate de comunitatea în care trăiesc.
De asemenea, sugestiile şi propunerile celor interesaţi referitoare la aceste proiecte sunt aşteptate la Registratura Primăriei oraşului Mioveni, până la data de 02 februarie 2016, de luni până vineri, între orele 08,00 – 16,00, precum şi transmise electronic la adresa cic@primariamioveni.ro.
Următoarea dezbatere va fi joi, 21 ianuarie, ora 17,00 , în sala de şedinţe a Primăriei Mioveni.