Luni, 15 ianuarie a.c., a avut loc prima activitate din cadrul proiectului“WISE – While Innovating and Strengthening Europe” (Inovând şi consolidând Europa), care se va implementa printr-un parteneriat extins între 16 ţări europene.
Este vorba despre Franţa, Italia, Slovenia, Muntenegru, Albania, Portugalia, Belgia, Bulgaria, Croaţia Spania, Olanda, Macedonia, Serbia, Grecia, Republica Cehă şi România – reprezentată de oraşul Mioveni.
În cadrul acestei prime activităţi a avut loc webinarul online de coordonare a proiectului, unde reprezentanţii de proiect din toate ţările partenere au prezentat oraşul pe care îl reprezintă, precum și activităţile de promovare a valorilor europene întreprinse de echipele respective de implementare.
Proiectul este finanțat prin Programul „Europa pentru Cetățeni”, a fost lansat în luna decembrie a anului trecut şi va fi finalizat în luna mai a anul 2019.
Scopul proiectului se concentrează pe promovarea angajamentului democratic și cetățenia activă în construirea politicilor locale și ale Uniunii Europene.
Obiectivele acestui proiect sunt:
– Să contribuie la înțelegerea de către cetățeni a Uniunii Europene, a istoriei și a diversității ei;
– Să consolideze cetățenia europeană și să îmbunătățească participarea civică și democratică la nivel European;
– Să crească conștientizarea asupra memoriei, valorilor comune, istoria și scopul Uniunii de a promova pacea, valorile sale și bunăstarea cetățenilor prin stimularea dezbaterilor, reflecției și dezvoltarea de rețele;
– Să încurajeze participarea civică și democratică la nivelul Uniunii, prin dezvoltarea înțelegerii cetățenilor în ceea ce privește procesul de realizare a politicilor și promovarea angajamentului civic și intercultural, precum și voluntariatul la nivelul Uniunii Europene;
– Înțelegere și dezbateri asupra Euroscepticismului;
– Combaterea stigmatizării imigranților, dezvoltarea dialogului intercultural și înțelegerea reciprocă.
Principalele activități ce se vor desfășura în cadrul proiectului:
– Întâlniri online, cu toți partenerii
– Evenimente internaționale
– Activități locale (workshopuri, întâlniri cu școlile) pentru a dezvolta conștientizarea istoriei UE ( tratate, scopuri și principii, instituții și politici).
– Activități de diseminare și vizibilitate a proiectului
– Activități de monitorizare și evaluare
Informaţii suplimentare legate de acest proiect se pot găsi la adresa : http://www.alda-europe.eu/newSite/project_dett.php?ID=107.