1,7K
S-au prevazut amenzi consistente in caz de neconformare
De parca n-ar fi de ajuns facturile tot mai umflate, scaderea veniturilor, lipsa locurilor de munca, cresterea preturilor si alte masuri care ii arunca pe romanii de rand la un nivel de trai egal cu subzistenta, iata ca, pe capul lor, se aduna noi obligatii. Astfel, 15 iulie a fost stabilita drept data limita de la care autoritatile locale pot acorda amenzi proprietarilor care nu si-au incheiat polite de asigurare a locuintelor in caz de dezastre naturale. E drept ca s-a mai acordat o pasuire in ceea ce priveste sanctiunile, in sensul ca masurile pecuniare se vor putea lua doar incepand cu luna august, dar asta nu schimba deloc datele problemei. Valoarea unor polite obligatorii este, in functie de structura de rezistenta a imobilului, este de 20 de euro (suma asigurata 20.000 euro), respectiv de 10 euro (suma asigurata 10.000 euro). Se estimeaza ca exista 5 milioane de cladiri neasigurate, ceea ce inseamna sume fabuloase colectate de catre societatile de asigurari. Proprietarii care nu isi vor asigura casele, pot fi amendati de catre primarie cu sume cuprinse intre 100 si 500 RON.
O alta obligatie o constituie renovarea fatadelor. Conform legii, "reabilitarea structural-arhitecturala exterioara a constructiei" va consta in repararea zidariilor, tencuielilor, zugravelilor, dar si vopselelor. Totodata, si inlocuirea tamplariei exterioare cu tamplarie performanta energetic, reparatia invelitorii si a terasei, inclusiv refacerea trotuarelor de protectie aferente constructiei, demontarea si remontarea instalatiilor si echipamentelor montate pe fatade si terase sunt lucrari agreate. Asadar, noi cheltuieli pentru romani, cu precizarea ca trebuie sa se plateasca si costul proiectarii. E adevarat ca se acorda si unele facilitati pentru proprietarii cu venituri mici, inclusiv varianta efectuarii reparatiilor pe cheltuiala primariilor, dar asta doar in functie de posibilitatile financiare ale administratiilor locale. Asa ca greutatea o sa cada tot pe bietul cetatean, amenintat si de aceasta data cu amenzi consistente…