Administraţia publică din Mioveni se pregăteşte de inaugurarea unui nou obiectiv de investiţii. Este vorba de Centrul Multifuncțional de la Făget
Potrivit conducerii Primăriei, în prezent se mai lucrează doar la amenajările interioare, la relocarea unei fântâni publice care va funcționa în fața clădirii și la consolidarea malului dinspre drum, unde se realizează și o rigolă de colectare a apelor pluviale.
După cum se poate observa şi din imagini, clădirea este finisată la exterior, iar curtea interioară cu spațiile vrezi și parcarea aferentă sunt gata.
Lucrările la acest edificiu au început în martie 2015, iar din primăvara anului viitor, pe lângă activitățile cultural-educative, în acest Centru Multifuncțional vor mai funcționa o grădiniță și un dinspensar.
Clădirea dispune de săli pentru cursuri și expoziţii, birouri, sală de spectacole, terasă, vestiare și grupuri sanitare. Curtea interioară esei amenajată cu alei pietonale, spaţii verzi, copaci, gazon şi cu un spaţiu de parcare.
Investiţia este realizată exclusiv cu fonduri de la bugetul local.