Astăzi, 28 august, la noul spital construit în Mioveni reprezentanții administrației locale, ai constructorului și ai proiectantului.
Recepţia noului spital ridicat şi utilat în trei ani şi jumătate se va face peste o săptămână, în data de 5 septembrie. Construirea noului spital orășenesc, conform celor mai exigente norme europene în domeniu – dotat cu aparatură medicală de top și unde se vor implementa tehnologii medicale moderne- reprezintă cel mai important proiect realizat în Mioveni, în cei 30 de ani de existență a orașului.
Lucrările la acest obiectiv au început în martie 2016, fiind executate de asocierea MEDICONS formată din Guerrato SPA, SC Medicare Technics SA, ITAL TBS Telematic&Biomedical Services S.P.A, SC Editronic International SRL și SC Eyecon Medical SRL, iar proiectul a fost realizat de Doset Impex SRL din Timișoara.
Spitalul are subsol, parter și 6 etaje, 250 de paturi, 6 secții și compartimente specializate fiind dotat cu angiograf pentru intervenții cardio-vasculare, aparatură de radiologie la cel mai înalt nivel cu rezonanță magnetică nucleară, computer tomograf, aparate de radiologie fixă și mobile, echipamente pentru intervenții minim invazive, dar și cu echipamente și sisteme moderne de ventilație, de filtrare și transport aer către fiecare etaj, separat.
Unitatea medicală cuprinde șase secții cu următoarele specialități medicale:
1.Secția Medicină Internă I – 25 de paturi
2.Secția Medicină Internă II – 59 de paturi:
• Medicină internă – 11 paturi;
• Compartiment Gastroenterologie – 12 paturi;
• Compartiment Cardiologie – 12 paturi;
• Compartiment Neurologie – 12 paturi;
• Compartiment Diabet Zaharat, Nutriție și Boli Metabolice – 6 paturi;
• Compartiment Endocrinologie – 6 paturi.
3.Secția Pediatrie – 32 de paturi;
4.Secția Chirurgie Generală – 39 de paturi:
• Chirurgie Generală – 15 paturi;
• Compartiment Urologie – 6 paturi;
• Compartiment ORL – 6 paturi;
• Compartiment Chirurgie Vasculară – 6 paturi;
• Compartiment Ortopedie și Traumatologie – 6 paturi.
5.Secția de Obstetrică-Ginecologie – 36 paturi;
6.Secția recuperare, medicină fizică și balneologie – 30 de paturi;
§ Compartiment Neonatologie – 11 paturi;
§ Compartiment ATI cu UTS – 12 paturi;
§ Compartiment Radiologie Intervențională – 6 paturi;
§ Unitate Primiri Urgențe ;
§ Spitalizare de zi – 10 paturi;
§ Farmacie;
§ Sterilizare;
§ 3 săli de operație
§ 2 laboratoare analize medicale;
§ Laborator de anatomie patologică;
§ Compartiment de prevenire a infecțiilor asociate asistenței medicale;
§ Compartiment imagistică medicală;
§ Compartiment de cardiologie și radiologie intervențională;
§ Compartiment de recuperare, medicină internă și balneologie (bază de tratament);
§ Cabinet de planificare familială;
§ Compartiment de evaluare și statistică medicală;
Ambulatoriu de specialitate în incinta spitalului(Bulevardul Dacia, nr.131A) cu următoarele specializări:
• Medicină internă;
• Pediatrie;
• Obstetrică – Ginecologie;
• Chirurgie Generală;
• Urologie;
• Gastroenterologie;
• Cardiologie;
• Neurologie;
• ORL;
• Ortopedie;
• Endocrinologie;
• Diabet;
• Oftalmologie;
• Medicină complementară și alternativă;
• Medicina Muncii.
Ambulatoriu cu cabinete în incinta Policlinicii Mioveni (strada Cărănești, nr.1) cu următoarele specializari:
• Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie;
• Psihiatrie
Structura tehnică a spitalului
Subsol – Laborator Anatomie Patologică, prosectura, spălătorie, uscătorie şi bucătărie;
Parter – Unitate Primiri Urgențe (U.P.U.), laborator de Radiologie și Imagistică Medicală (RMN, CT, RX), Ambulatoriu de Specialitate , sală de operații (Angiograf);
Etajul I – Bloc operator cu trei săli de operaţie, compartiment Radiologie Interventională și Chirurgie Vasculară, compartiment ATI;
Etajul II – două săli de naşteri, o sală de operații (cezariene), şi un compartiment de neonatologie cu ATI;
Etajul III – Secție de Pediatrie și compartimente de Endocrinologie, Diabetologie, Ginecologie;
Etajul IV – Secție de Medicină Internă cu compartimentele de Cardiologie, Gastroenterologie, Neurologie;
Etajul V – Secție de Chirurgie cu compartimentele Urologie, ORL, Ortopedie, Cardiologie, Chirurgie Generală;
Etajul VI – Spații tehnice, farmacie și birouri administrative.
Siguranța pacienților este pe primul loc!
Construcția în sine, proiectarea și circuitele din blocul operator fac în așa fel încât orice risc de infecție nosocomială să fie redus la zero. Suprafețele sunt ușor de dezinfectat și de întreținut. Manevrabilitatea ușilor de acces și a echipamentelor, instalația de ventilație și climatizare reduc aproape de zero riscul de infecții nosocomiale.
Pentru limitarea accesului persoanelor neautorizate, a membrilor familiilor pacienților, pentru evitarea contaminării cu viruși și bacterii care pot fi purtate de persoanele din afara spitalului, fiecare intrare în secţiile spitalului este separate de celelalte prin uşi cu dispozitive electronice de control acces și filtre de siguranță, monitorizate video, precum și cu sistem de ventilație propriu cu aport de aer proaspăt, care filtrează aerul la o puritate de 99,99% datorită sistemului avansat HEPA.
Având în vedere că în orașul Mioveni își desfășoară activitatea și platforma nucleară ICN-FCN, spitalul a fost dotat cu o cameră specială de decontaminare și un adăpost antiatomic de 225 metri pătraţi, cu o capacitate de 100 persoane. În caz de urgențe majore sau alte pericole, spitalul are 11 căi de evacuare pentru personal și pacienți, dintre care patru la subsol.
Totodată, se regăsesec două generatoare şi două UPS-uri care vor asigura funcţionarea pentru 48 de ore în caz de avarie, fără să fie afectată activitatea.
Spitalul a fost conceput să reziste şi la cutremure de până la 9,4 grade pe scara Richter.
Date statistice
Datele statistice ale noului spital sunt impresionante:
– Volum clădire – 66.382 mc;
– Suprafață construită clădire – 17.448,54 mp;
– Pământ excavat – 50.000 m3;
– Oțel beton – 1.354.844 kg;
– Beton -12.479 m3;
– Conducte de apă – 14.400 m;
– Conducte de canalizare – 14.111 m;
– Cabluri pentru energie electrică( interior) – 89.144 m;
– Cabluri pentru energie electrică (exterior) – 4.088 m;
– Cabluri pentru energie electrică (priză și forță) – 191.168 m;
– Cabluri pentru energie electrică (distribuție) – 46.274 m;
– Cabluri pentru energie electrică (curenți slabi) – 118.000 m;
– Conducte de ventilație – 14.600 m2;
– Conducte termice – 21.000 m;
– Conducte distribuție încălzire-răcire – 3.400 m;
– Conductă de cupru medical pentru instalații fluide medicale -7.000 m;
– 92.000 de ambutisări și peste 42.000 de sudori la țevi de diametru mic.
– 9.7 km de sisteme de ventilație care funcționează independent pe fiecare încăpere;
– 8 lifturi de mare capacitate, cu destinații speciale pentru urgențe, pacienți, personal medical, vizitatori, instrumentar medical etc.
– trei surse de alimentare cu energie electrică, dintre care două din rețeaua națională și una independentă – generator care poate funcționa la capacitatea maximă a spitalului timp de 48 ore;
– panouri solare de 150 KW care pot asigura 25% din consumul zilnic de apă apă caldă al spitalului;
– 4 săli de operație care pot funcționa simultan;
– Unitate de Primiri Urgențe care poate prelua 4 ambulanțe simultan;
– paturi speciale automatizate pentru pacienți
Costurile finale ale acestei investiții se ridică la peste 60 de milioane de euro, din care aproximativ 20 de milioane de euro au făcut obiectul unei finanțări prin PNDL II, iar 4 milioane de euro s-au alocat din Fondul de Rezervă al Guvernului României.
Realizarea acestui important proiect a fost posibilă ca urmare a eforturilor administrației locale de la Mioveni care a asigurat din bugetul orașului, aproximativ 36 de milioane de euro.
De asemenea, Automobile Dacia- Renault s-a implicat în dotarea Secției de Pediatrie cu echipamente specifice și amenajarea a două camere de recreere pentru copii.
În ceea ce privește cadrele medicale care vor deservi acest spital, au fost făcute precizări din care rezultă că se acordă o atenție sporită acestui aspect și că există un interes crescut al medicilor pentru a lucra în acest spital cu dotări de top în domeniul medical.
Încadrarea se va face pe bază de concurs, prin transfer cu acordul părților și prin contractarea furnizării serviciilor medicale contra cost pentru a atrage medici cu înaltă specializare.
Prezentare angiograf