De ani buni, autorităţile locale se tot câcâie cu instituirea regimului de arie protejată şi declararea Pădurii Trivale drept rezervaţie naturală. Aceasta a fost tema preferată a mandatului prefectului Gogu Davidescu, cel care a luptat pentru această pădure, dar după ce a tăiat o fâşie, cât să facă loc unei viluţe unde să se retragă la pensie.
De data aceasta, prefectul Cristian Soare face play-back-ul de rigoare, întrucât ne este destul de clar că în această chestiune autorităţile locale gândesc altfel decât vorbesc. În caz contrar, lucrurile ar fi stat altfel de mult şi bine.
,,Dupa cum stiti, in acest mandat Institutia Prefectului a reluat la Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor demersul pentru instituirea regimului de arie protejata si declararea Padurii Trivale drept rezervatie naturala. Tata ca proiectul de hotarare de guvern, prezentat si d-nei ministru Palmer cu ocazia vizitei de la Pitesti, a fost analizat, asa incat acesta a trecut de circuitul de avizare la celelalte ministere, iar pe data de 8 septembrie acesta a fost postat pentru consultare publica pe site-ul ministerului. Termenul de 10 zile de consultare publica a expirat asa ca asteptam ca proiectul de HG impreuna cu Nota de fundamentare sa fie prezentate pentru aprobare in sedinta de guvern.” a declarat prefectul Cristian Soare.
După care vor urma alegerile parlamentare, alt guvern, alt prefect, probabil, iar tema cu Pădurea Trivale o vom vedea reluată într-o primăvară cu soare, după ce vor ieşi ghioceii.