Anul trecut, în plină campanie electorală, Ludovic Orban venea la Pitești și declara că începe construcția pârtiei de schi de la Molivișu, pentru că s-au depus toate eforturile pentru a fi obținute avizele necesare. Fostul premier se lăuda că a inclus domeniul schiabil de la Ghițu-Molivișu în master-planul de turism al României, și solicita ministrului Mediului să scoată cât mai rapid din domeniul forestier suprafețele necesare, pentru ca lucrările să reînceapă. Campania a trecut. Promisiunile s-au dus și ele. Peste toate s-a așternut vocea gravă a președintelui Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, care spune pe șleau: nema bani! Și mai spune ceva: faptul că PSD e vinovat pentru că proiectul se află în acest impas.
,,Noi am demarat toate procedurile pentru a încerca o nouă construcție. Trei ani de zile, colegii mei din PSD au fost incapabili să ia autorizațiile necesare. Este corect, nu avem de ce să ne temem de adevăr. (…) Mă bucur că o să iasă toată documentația, dar știți de ce mă voi lovi? De faptul că nu vom mai găsi sumele de finanțare. Anul acesta avem cu circa 400 de miliarde de lei vechi mai puțin decât anul trecut și atâtea priorități! (…) Vom continua, pentru că nu putem lăsa lucrurile așa, însă marea provocare va fi să și găsim resursele financiare.” a declarat Ion Mînzînă, președintele CJ Argeș