Dupa cum se stie, legea privind asigurarea obligatorie a locuintei a intrat deja in vigoare. Teoretic, argesenii care nu isi asigura casele (pentru sume modice anual, respectiv 10 sau 20 de euro) vor fi amendati de primari. Cum insa exista destule neclaritati legislative privind termenul incepând cu care se acorda aceste amenzi, nici primarii nu se grabesc sa treaca la sanctiuni. In plus, ei nici nu au de unde sa stie in momentul de fata pe cine ar putea amenda.
„Societatile de asigurari, Pool-ul de Asigurare Impotriva Dezastrelor nu ne-au transmis inca nicio informatie privind persoanele care si-au facut asigurarea si persoanele care nu au facut asigurare. In aceste conditii, normal ca nu am acordat nicio amenda. Pe cine sa amendam? De unde stim pe cine sa sanctionam? De abia când vom avea acces la o asemenea baze de date vom sti care este situatia”, a declarat Tudor Pendiuc, primarul Pitestiului. Conform legii, primarii care nu amendeaza cetatenii care nu au incheiat politele de asigurare sunt ei, la rândul lor, amendati cu sume de pâna la 10.000 de lei.