1,5K
Prefectul Argesului, Cristian Soare este nostalgic dupa vremurile de dinainte de ’89 si vrea sa transpuna in practica o parte din realizarile epocii de aur.
Mai tineti minte orele de practica agricola din scoli? Fiind un judet in care marul este la el acasa, prefectul doreste reinfiintarea plantatiilor pomicole in zona scolilor. ,,Vreau ca elevii sa-si reaminteasca de aceasta indeletnicire foarte importanta in Arges.” a declarat prefectul, care isi propune ca toate scolile din judet sa aiba cate o astfel de plantatie.
De asemenea, Cristian Soare mai doreste ca toti elevii din Arges sa poarte, daca nu uniforma, cel putin un semn distinctiv al unitatii de invatamant pe care o urmeaza. ,,Vreau sa nu mai existe scoala sau liceu in Arges care sa nu aiba uniforme obligatorii sau ecusoane, sau esarfe sau un semn distinctiv, astfel incat elevii sa fie identificati cu usurinta. Vreau sa se revina la acea mandrie de a fi elev a unui liceu sau a unei scoli din Arges.”
Subscriem si noi la initiativele domnului prefect! Decat insirati prin baruri, imbracati ca de club, parca mai bine in uniforme, culegand mere…