Consilierul local Mihai Alexandrescu solicita implicarea cetăţenilor atunci când este vorba de proiecte majore pentru comunitate. Ba chiar are şi un proiect în acest sens, în discuţie la comisiile de specialitate. Tip extrem de receptiv, primarul Cornel Ionică şi-a însuşit criticile şi a decis ca de azi înainte să-i întrebe şi pe piteşteni dacă vor ca banii lor să fie cheltuiţi pe un proiect sau altul.
,,Am organizat în această seară o întâlnire cu locatarii blocurilor de pe strada Făgăraș- Zona Scolii Gimnaziale Alexandru Davila- nr. 14. Pitestiul și aceasta zona în particular, duce lipsa de locuri de parcare iar municipalitatea studiază posibilitatea construirii unei parcări supraterane în acest spațiu. Pentru o maxima transparenta am dorit sa prezint proiectul locatarilor dar și sa aflu direct părerea cetățenilor din zona, beneficiarii finali ai lucrărilor de modernizare avute în vedere.
Părerile cetățenilor au fost diverse, unii dorind construirea parcării, alții fiind împotriva proiectului propus. În aceste condiții, nu a fost posibil sa tragem o concluzie clara și s-a stabilit ca, pe baza de tabele, prin asociațiile de proprietari, cetățenii din zona să-și exprime punctul de vedere. După centralizarea datelor, municipalitatea va decide dacă se va demara investitia numai dacă majoritatea locatarilor doresc acest lucru.” a declarat primarul Cornel Ionică.
Ce deducem noi de aici? Că democraţia, la români, are limitele sale. Niciodată nu vei găsi consens, din contră, românii se vor împărţi de fiecare dată în tabere adverse, extrem de radicale în a-şi susţine punctul de vedere. Chiar şi în privinţa unei parcări atât de necesare! Domnule primar, după experienţa asta eu zic să daţi milităria jos din pod, că nu merge cu democraţia!