Conducerea Primăriei Mioveni le reaminteşte contribuabililor că şi în acest an pot beneficia de bonificaţii pentru achitarea integrală şi cu anticipaţie până pe 31 martie a impozitelor locale pentru locuință, teren și mașină: reducere de 10% pentru persoanele fizice şi de 5% pentru persoanele juridice.
Programul de încasare a taxelor locale în Mioveni a fost prelungit pentru luna martie, tocmai în ideea ca numărul contribuabililor care să beneficieze de reducere să fie cât mai mare.
Iată care este programul:
- Sâmbătă, 19 martie – de la 8.00 la 12.00;
- Sâmbătă, 26 martie, de la 8.00 la 12.00 ;
- Luni, 28 martie, de la 8.00 la 18.00 ;
- Marţi, 29 martie, de la 8.00 la 18.00 ;
- Miercuri, 30 martie, de la 8.00 la 18.00 ;
- Joi, 31 martie, de la 08.00 la 18.00 (atât cât va fi necesar).
De asemenea, impozitele şi taxele locale din Mioveni pot fi achitate şi online, accesând site-ul www.ghiseul.ro, Primăria oraşului Mioveni .
Informaţii suplimentare la numărul de telefon 0348/455.666 sau pe e-mail la adresa: impozitesitaxe@primariamioveni.ro.