,,Președintele Consiliului Județean nu trebuie să facă obiectul negocierilor între partide" spune premierul Viorica Vasilica Dăncilă, care dorește revenirea la modalitatea de alegere a președintelui CJ valabilă în perioada 2008-2016. În acest sens, Guvernul a aprobat în ședința de luni un proiect de OUG.Ppreședinții Consiliilor Județene sunt numiți în prezent de către consilierii județeni, în urma negocierilor dintre partide.
Actualii președinți de consilii județene ar fi solicitat modificarea legislației de teamă că anul viitor, după alegerile locale, nu vor mai prinde aceste funcții. Logica este una simplă: președinții în funcție speră ca notorietatea lor să cântărească la urna de vot. Pe de altă parte, s-ar putea ca un cuvânt greu să aibă și… sigla partidului sub care candidează, iar socoteala de acasă să nu se potrivească deloc cu cea din târg.
,,A fost un troc în 2015 între PNL și PSD, plecând de la premisa că președinții de Consilii Județene trebuie să devină niște instrumente absolut obscure în mâna președinților partidelor.” a declarat Marian Oprișan pentru Europa Liberă.
,,Având în vedere efectele pozitive ale alegerii președintelui consiliului județean în mod direct de către colectivitatea locală de la nivelul județului, se impune revenirea la scrutin uninominal în ceea ce privește alegerea președintelui consiliului județean." se precizează în nota de fundamentare.
Ionuț Moșteanu, deputat USR, crede că, prin această OUG, se dorește perpetuarea ,,hoților" la putere.
,,Hai că se regrupeză repede PSD-ul. La o săptămână după ce au luat voturi cât USR PLUS au rezolvat urgența numărul unu pentru partidul corupților – conservarea mandatelor baronilor locali. Au dat azi ordonanță pentru alegerea președinților de consiliu județean prin vot direct uninominal. Hoții la putere!" a declarat Moșteanu.