Zeci de blocuri din Pitesti sunt in prezent in plin proces de reabilitare termica, dar nu printr-un program guvernamental, ci prin eforturile proprii ale asociatiilor. Trebuie spus insa ca, in cele mai multe cazuri, aceste lucrari se fac dupa ureche, uneori nici macar cu firme agreate, asa ca si performantele la iarna vor fi pe masura. In primul rand, pentru ca reabilitarea sa fie corecta si eficienta ar trebui termoizolate si planseele si terasa blocului, pe cand asociatiile nu fac altceva decat sa placheze fatadele cu polistiren.
Ori, aplicarea gresita a sistemelor de izolare, axarea clientelei pe categorii de produse ieftine, de mai slaba calitate vor avea efect direct asupra eficientei izolarii termice a cladirilor. De exemplu, din ratiuni de cost, multi constructori au utilizat in mod deliberat polistiren expandat de interior pentru lucrari de anvelopare a fatadelor! In afara de asta, unii producatori declara la vanzare parametri superiori fata de cei reali pentru anumite placi de polistiren.
ROMEPS (Asociatia Producatorilor de Polistiren Expandat din Romania) va lansa in curand un program de control al calitatii polistirenului expandat care se comercializeaza pe piata autohtona, dar pentru multe asociatii care deja au platit pentru lucrari este mult prea tarziu…