1,4K
Conditiile economice dificile din ultimii ani ar fi trebuit sa duca la marirea numarului celor care beneficiaza de ajutoare din partea statului. Lucrurile stau insa exact pe dos, in conditiile in care autoritatile centrale au impus, printre masurile de austeritate adoptate, si masura inaspririi criteriilor pentru cei care solicita ajutoare.
Asa se face ca multe persoane din Arges si din tara au iesit din plata, nemaiincadrandu-se pe grila guvernantilor. Concret, in primele 3 luni ale anului in curs, in Arges au fost suspendate 420 de plati de venit minim garantat iar 5.805 persoane au iesit din sistemul de plata (fie valoarea veniturilor lor a crescut, fie si-au gasit de lucru, fie au fost depistate ca avand venituri si bunuri in plus fata de cele declarate pe propria raspundere).
In aceste conditii, numarul dosarelor existente in plata a ajuns la aproape 7.000. In acest an au fost inregistrate si 283 de cereri noi pentru acordarea de ajutoare sociale.